miercuri, decembrie 10, 2025
spot_img
AcasăSporturiEșec dureros pentru voleibalistele de la CSM Constanța în Sala Sporturilor

Eșec dureros pentru voleibalistele de la CSM Constanța în Sala Sporturilor

Echipa antrenată de Florin Voinea și Radu Began a cedat în duelul cu Dinamo București, în Divizia A1, după trei seturi echilibrate

Fetele de la CSM Constanța au înregistrat a treia înfrângere din actualul sezon al Diviziei A1 feminine de volei, fiind învinse pe teren propriu de Dinamo București, în etapa a 4-a. La fel ca în runda precedentă, când au pierdut în fieful celor de la Rapid București, echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began a dat o replică puternică, dar a cedat de fiecare dată pe final de Set. Astfel, constănțencele au pierdut cu 3-0 în confruntarea de sâmbătă și au ajuns ultimul care asigură prezența în play-off.

Gazdele au început bine și au condus pe parcursul primului set până spre final, dar adversarele au revenit și beneficiat de trei mingi de set. CSM Constanța le-a salvat pe primele două, dar oaspetele au fructificat-o pe a treia și au încheiat cu 25:23. Povestea s-au repetat și în setul secund, când formația din orașul de la malul mării a avut un avans important până spre final, 21-18, ba chiar a beneficiat și o minge de set. A dat-o, iar bucureștencele au punctat de trei ori consecutiv și s-au impus cu 26:24. Chiar și cu moralul zdruncinat, elevele antrenorilor Florin Voinea și Radu Began au rezistat bine și în startul setului al treilea, dar au pierdut ritmul pe final și Dinamo a terminat partida cu un 25:21. Principalele realizatoare ale gazdelor au fost Anja Asonja, cu 13 puncte, Jovana Biberdzic, cu 12 puncte, și Claudiu Lupescu, cu 11 puncte.

Celelalte rezultate ale etapei: CSO Voluntari – CSU Medicina CNUE Târgu Mureș 3-1, CSM București – Rapid București 3-0, CSM Volei Alba Blaj – U Cluj 3-0. Duminică, de la ora 18.00, are loc partida CSM Lugoj – CSM Corona Brașov. Clasament: 1. CSM Volei Alba Blaj 13p (5m), 2. CSO Voluntari 11p (4m), 3. Dinamo București 9p (4m), 4. CSM Corona Brașov 6p (3m), 5. CSM București 6p (4m), 6. Rapid București 6p (4m), 7. CSM Lugoj 3p (3m), 8. CSM Constanța 3p (4m), 9. CSU Medicina CNUE Târgu Mureș 3p (5m), 10. U Cluj 0p (4m).

Sursă foto: Andreea Petre

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.