Elevul antrenorului Nicolae Sandu se află în cantonament la Blaj, pentru a pregăti participarea la competiția din Portugalia
Sportivul de la CS Medgidia, Alin Mihai Șavlovschi, va lua startul la Campionatele Europene de cros, care vor avea loc pe 13 decembrie, la Lagoa, în Portugalia. Elevul antrenorului Nicolae Sandu și-a câștigat locul în lotul tricolor, anunțat oficial marți de Federația Română de Atletism, grație performanței obținute la Campionatele Balcanice, unde a obținut medalia de argint pe echipe, împreună cu colegii săi. Pentru a pregăti cât mai bine competiția, sportivul în vârstă de 19 ani a intrat în cantonament, alături de ceilalți componenți ai lotului național, la Blaj. Tricolorii vor rămâne în stagiul de pregătire centralizată, sub coordonarea Team Leader-ului desemnat, Cristian Dragomir, până pe 11 decembrie, când vor pleca în Portugalia.










