Danubius Rasova, Sparta Techirghiol 2 și CS Medgidia se mențin în fruntea în clasamentele celor trei serii
Disputată duminică, etapa a 14-a a Ligii a V-a nu a adus surprize în partea superioară a clasamentelor celor trei serii, chiar dacă a oferit meciuri foarte încinse. În Seria Nord, liderul Danubius Rasova s-a impus la limită în duelul cu Pescarul Ghindărești, păstrându-și avansul de 3 puncte față de Tricolorul Săcele, care a învins tot la limită, dar după un meci cu 7 goluri, pe CS Nicolae Bălcescu. Cele două s-au distanțat în fruntea ierarhiei, ocupanta ultimei trepte a podiumului, Flacăra Crucea, a cedat pe terenul celor de la Axiopolis Cernavodă 2.
În Seria Sud, Sparta Techirghiol 2 a bifat un nou succes categoric pe teren propriu, cu CS Negru Vodă, iar principala urmăritoare, Viitorul Pecineaga, a câștigat fără emoții în deplasarea de la Osmancea. În derby-ul pentru locul 3, Galata Constanța a scos un punct important în fieful celor de la Luceafărul Amzacea.
În Seria Vest, CS Medgidia și-a păstrat fotoliul de lider, chiar dacă nu a jucat în această rundă și are două meciuri mai puțin disputate decât următoarele clasate. Sport Prim Oltina, ocupanta locului secund, s-a impus clar la Ion Corvin, Atletic Cobadin învins pe teren propriu pe Dunărea Ostrov, iar CS Peștera a stabilit scorul etapei, marcând de 13 ori în poarta celor de la AS Bărăganu.
Seria Nord: Pescărușul Gîrliciu – Speranța Castelu 5-0, Danubius Rasova – Pescarul Ghindărești 1-0, Dacia Mircea Vodă – Real Năvodari 1-4, Tricolorul Săcele – CS Nicolae Bălcescu 4-3, Voința Siminoc – Viitorul Fântânele 4-0, Axiopolis Cernavodă 2 – Flacăra Crucea 1-0. Clasament: 1. Danubius Rasova 36p, 2. Tricolorul Săcele 33p, 3. Flacăra Crucea 29p, 4. Pescărușul Gîrliciu 26p, 5. CS Nicolae Bălcescu 25p, 6. Speranța Castelu 24p, 7. Axiopolis Cernavodă 2 23p.
Seria Sud: Avântul Comana – Unirea Topraisar 5-4, Luceafărul Amzacea – Galata Constanța 2-2, Progresul Osmancea – Viitorul Pecineaga 0-5, AS Chirnogeni – CS Agigea 2 1-2, Sparta Techirghiol 2 – CS Negru Vodă 9-1. Unirea Eforie Nord a stat. Clasament: 1. Sparta Techirghiol 2 32p, 2. Viitorul Pecineaga 30p, 3. Galata Constanța 24p, 4. Luceafărul Amzacea 23p, 5. Unirea Topraisar 21p, 6. CS Agigea 2 20p.
Seria Vest: Atletic Cobadin – Dunărea Ostrov 4-2, CS Peștera – AS Bărăganu 13-0, AS Ciocârlia – Marmura Deleni 3-1, Inter Ion Corvin – Sport Prim Oltina 1-4. AS Independența și CS Medgidia au stat. Clasament: 1. CS Medgidia 30p, 2. Sport Prim Oltina 28p, 3. Atletic Cobadin 26p, 4. CS Peștera 24p, 5. Inter Ion Corvin 19p, 6. Dunărea Ostrov 14p.
Sursă foto: Danubius Rasova










