Sportivul constănțean a câștigat trei probe în prima zi a competiției de înot în ape înghețate din Scoția
Vicecampionul mondial la înot în ape înghețate, Cristian Tranulea, a început în forță noul sezon. Constănțeanul a cucerit trei medalii de aur la prima competiție la care a luat startul la finalul acestui an. Astfel, sportivul antrenat de Octavian Tileagă a câștigat sâmbătă probele de 50 metri liber, 50 metri fluture și 100 metri fluture de la a 10-a ediție a IISA Stonehaven Open Air Pool, competiție care are loc în Scoția și a adus la start peste 150 de participanți.
Cristian Tranulea are șanse mari să-și îmbunătățească palmaresul duminică, urmând să concureze în alte două probe, 100 metri liber și 100 metri spate.
Pentru constănțean este doar începutul unui sezon care are drept obiectiv Campionatul European, programat în perioada 3-8 februarie, la Molveno, în Italia. Totodată, sportivul în vârstă de 25 de ani și-a propus să câștige Cupa Mondială, iar evoluția de la prima etapă, din Scoția, îi dă motive de optimism.










