Foști jucători și actuali antrenori constănțeni de nivel înalt și-au unit forțele pentru a da copiilor din orașul de la mării șansa de a practica baschetul acasă, la Constanța
Baschetul constănțean a suferit o lovitură teribilă în vara acestui an, când conducerea de la CSM Constanța a decis să desființeze ambele echipe de seniori, atât cea de la feminin, campioană a României în urmă cu un sezon, cât și cea de la masculin, care participase în premieră în cupele europene. Mai mult, oficialii clubului constănțean au renunțat și la toate grupele de junioare, chiar dacă aveau în componență câteva internaționale de mare perspectivă, și au păstrat doar cu patru grupe de juniori.
O mână de constănțeni pasionați de baschet, care au jucat sau antrenat la nivel înalt au decis să nu lase sportul sub panou din orașul de la malul mării să moară și au decis să înființeze un nou club privat, Cruisers Constanța. Și vor începe proiectul de la copii, cei care au fost lăsați fără șansa de a practica sportul pe care-l iubesc de către CSM Constanța, clubul care ar fi trebuit să fie al comunității și să aibă grijă chiar de ei.
„Cruisers Constanța înseamnă baschet, energie și pasiune pură. Suntem un club născut din dorința unor foști sportivi constănțeni de a duce mai departe spiritul acestei discipline și de a transforma educația și performanța într-o echipă. Ne propunem să creștem noi generații de jucători, care învață, se dezvoltă și își descoperă potențialul într-un mediu plin de motivație și disciplină. Cu experiența adunată în marile săli, venim să aducem un plus comunității și să construim ceva cu adevărat valoros pentru Constanța. Ne amintim cu toții cum a început visul nostru în baschet. Astăzi, pornim din nou la drum, de data aceasta împreună cu cei mici, pentru a le oferi oportunitatea de a-și crea propriul vis și de a continua povestea pe care noi am început-o”, au anunțat cei care și-au unit forțele pentru a pune pe picioare acest club. Cine sunt ei ?
Alexandru Coconea – fost jucător în Liga Națională și în competițiile internaționale 3×3, aduce experiența acumulată la cel mai înalt nivel, completată de pregătirea tehnică și managerială: licențiat al Federației Române de Baschet și absolvent al programului FIBA Time-out
Mario Takacs Sixt – ca antrenor, a adus orașului medalii la baschet 3×3 și 5 la 5, a colaborat cu loturile naționale, îmbrățișând noua carieră la vârsta de 19 ani. Experiența l-a purtat până la Shanghai, unde a lucrat într-o academie de top, în mijlocul uneia dintre cele mai competitive culturi sportive
Andrei Oprean – participările sale constante la loturile naționale, culminând cu prezența în echipa națională de baschet 3×3 l-au ajutat să înțeleagă profund ce înseamnă competiția de top. Andrei îmbină experiența sportivă cu dorința de a forma o nouă generație de sportivi în Constanța – mai tehnici, mai disciplinați și mai conștienți de potențialul lor.
Alina Șerban – a jucat baschet universitar în NCAA, în Statele Unite, unde și-a început și cariera de antrenor la juniori. După revenirea în România, a antrenat la toate categoriile de vârstă, de la baby la seniori, ajungând ulterior în staff-urile loturilor naționale. A fost antrenor al echipei naționale de senioare a României și al echipei tricolore universitare la Jocurile Mondiale FISU din China și din Germania, iar în prezent este antrenor principal al loturilor naționale de baschet 3×3 la U17 și U21. Campioană a României și câștigătoare a Cupa României, este și antrenorul care a dus ultima oară Constanța la un turneu final în baschetul juvenil feminin.
Andreea Dragoș – o fostă jucătoare de baschet care și-a transformat pasiunea într-o carieră dedicată sportului și comunității. Cu experiență de peste 4 ani că antrenoare, Andreea a contribuit la formarea și dezvoltarea tinerelor generații de sportivi
Prima acțiune a noului club este programată duminică, 14 decembrie, între orele 13.00 și 15.00, când va avea loc un antrenament deschis la Sala Sporturilor din Constanța. Toți cei dornici să participe se pot înscrie la telefon 0723667756 sau prin email la adresa contact@cruisers-ct.ro, iar toate amănuntele le pot găsi pe site-ul oficial, https://cruisers-ct.ro/.










