vineri, ianuarie 23, 2026
spot_img
AcasăSporturiMișcări de trupe la Farul Constanța în pauza competițională din Superligă

Mișcări de trupe la Farul Constanța în pauza competițională din Superligă

Alb-albaștrii încearcă să se despartă în această iarnă de jucătorii care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor în prima parte a sezonului

Cu șanse reduse de a mai prinde un loc de play-off, după ce a încheiat anul pe locul 10 în Superligă, Farul Constanța încearcă să scape de jucătorii care nu au confirmat sau au jucat foarte puțin în prima parte a campionatului. Ajuns a treia variantă de portar, Răzvan Ducan poate pleca liber de contract, chiar dacă angajamentul său cu alb-albaștrii se încheie în vara lui 2027. Goalkeeperul în vârstă de 24 de ani nu a jucat niciun minut în acest sezon, iar în ultima perioadă nici nu a mai prins foaia de joc, pierzând lupta cu puștiul Rafael Munteanu pentru rolul de rezervă a lui Alexandru Buzbuchi.

Un alt jucător care are șanse mari să-i părăsească pe constănțeni este Jovan Markovic, atacantul venit de la Universitatea Craiova în această vară. Jucătorul în vârstă de 24 de ani nu doar că nu a confirmat prestațiile sale, marcând un singur gol în campionat, dar a și dezamăgit prin atitudinea sa la antrenament, motiv pentru care conducerea clubului și-ar dori să ajungă la un acord pentru rezilierea contractului. Un alt atacant, Gabi Iancu, se află în aceeași situație, dar fotbalistul în vârstă de 31 de ani nu pare dispus să renunțe la cele 6 luni de contract pe care le mai are cu Farul. De altfel, alb-albaștrii au încercat să renunțe la serviciile sale și în vară, când l-au trimis să se antreneze separat, dar jucătorul a refuzat să plece.

Alți doi stranieri, Andre Seruca și Boban Nikolov, sunt pe „lista neagră”, ambii având evoluții mult sub așteptări. De altfel, au jucat foarte puțin în Superliga, semn că antrenorul Ianis Zicu nu a fost convins că pot ajuta echipa.

În privința unor posibile achiziții, șansele ca Denis Alibec să revină sunt nule, după ce patronul de la FCSB a anunțat că atacantul va merge în cantonamentul din iarnă cu formația campioană. În schimb, s-ar putea întoarce Andrei Artean, mijlocașul fiind înștiințat de Universitatea Cluj că nu se mai mizează pe serviciile sale.

Sursă foto: Farul Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.