Alb-albaștrii vor să renunțe la mai mulți jucători, dar nu sunt siguri că le pot aduce înlocuitori care să ajute echipa în lupta pentru un loc în play-off-ul Superligii
De pe locul 10 în Superligă, la 6 puncte distanță de ultimul loc de play-off, Farul Constanța a susținut luni după-amiază primul antrenament din noul an, pe unul dintre terenurile secundare ale bazei sportive a Academiei Hagi de la Ovidiu. Ca și la vizita medicală din cursul dimineții, sub comanda lui Ianis Zicu au fost prezenți 34 de jucători, însă Cristi Ganea, în recuperare după operația de menisc, și Eduard Radaslavescu, răcit, au rămas în sala de forță. Este același lot din prima parte a sezonului și sunt șanse mici să apară transferuri spectaculoase, ținând cont că bugetul clubului nu permite achiziții costisitoare. Mai mult, conducerea tehnică, dar și cea administrativă, și-ar dori să mai scape de câțiva jucători care nu au confirmat și au salariile destul de costisitoare, dar aceștia nu par dispuși să renunțe fără pretenții la contracte. De altfel, Ianis Zicu a recunoscut că unii dintre componenții lotului nu mai intră în planurile sale pentru viitor, dar s-a ferit să dea nume.
„Sunt aceeași jucători cu care am terminat anul trecut. Discuții vor fi, probabil, până se va încheia perioada de transferuri, în februarie. Nu mă apuc să vorbesc de jucătorii care ar putea să plece fie pe sume de bani, fie în altă parte ca să joace. Nu este corect, pentru că nu știu ce o să se întâmple. Dacă aș spune unele nume, pe care le-am înaintat conducerii, și nu s-ar rezolva aceste probleme, aș rămâne cu jucătorii aici și nu ar fi în regulă să fac public acest lucru. Despre jucători care trebuie să vină, vom vedea ce putem să găsim, pentru că, fiind jumătate campionatului, jucătorii liberi, pe care noi îi căutăm pentru că nu avem buget să transferăm pe bani, nu prea au jucat și vin de la echipe care încearcă să scape de ei. Încercăm să găsim unii care ne pot ajuta. Nu cred că poți merge doar cu jucători tineri, pentru că presiunea campionatului este mare. Dacă nu reușești să intri în play-off și rămâi în a doua jumătate a clasamentului, cu siguranță ai nevoie de jucători care pot duce această presiune. Este mai greu să te poți baza pe jucători tineri atunci când te lupți pentru ceva delicat așa cum este rămânerea în prima ligă”, a spus antrenorul Farului, care a lăsat să se înțeleagă că achizițiile făcute în vară anului trecut nu au fost tocmai alegerile sale: „Întotdeauna există loc de mai bine și orice antrenor își dorește calitate mai mare, jucători cu mai mare personalitate, dar, dacă ar fi să spun că nu a fost lotul bun, nu ar fi corect. Tot acești jucători au reușit să facă rezultate bune cu echipe cate erau în fața noastră din punct de vedere al bugetului, al numelui, al tradiției”.
Totodată, tehnicianul în vârstă de 42 de ani a dezvăluit că din prima etapă din acest an va putea să stea pe banca Farului din postura de antrenor principal. În același timp, a recunoscut că ar putea să-și piardă postul dacă alb-albaștrii nu vor prinde un loc de play-off. „Sunt antrenor că și până acum, dar sunt principal doar în acte. Am terminat cursul pentru Licența PRO, însă a durat până s-a emis acest act și în curând va fi înregistrat și numărul actului. Trebuie să vină în curând, astăzi-mâine. Nu a fost deschis acolo unde se imprimă licențele și m-au anunțat că o voi avea în această săptămână. În contract scrie clar că, dacă nu intrăm în play-off, pot să fiu demis sau pot pleca. Dar pot să vă spun că, dacă nu voi obține un loc în play-off și clubul va dori, vom rezilia amiabil. Întotdeauna am pus pe primul plan rezultatele, emoțiile pe care le simt la echipă și nu voi da niciodată înapoi. Dacă nu voi vedea în ochii jucătorilor dorința și lucrul acesta mă va afecta pe mine în primul rând, voi lăsa pe altcineva”, a mărturisit Ianis Zicu.
Chiar dacă încă mai crede în șansele echipei sale de a încheia sezonul regulat între primele șase clasate, antrenorul Farului a avertizat că nu trebuie ignorată nici varianta de a ajunge în lupta pentru menținerea în prima ligă: „Programul este greu și, cred eu, că mai mult decât să ne gândim la play-off, trebuie să ne gândim să facem cât mai multe puncte și să mărim distanța față de echipele din spate. Vrem să ne apropiem de cele din față, dar contează mult cum începem a doua parte a sezonului”.










