vineri, ianuarie 23, 2026
spot_img
AcasăSporturiFarul Constanța și-a mutat amicalul cu FC Botoșani la Buftea

Farul Constanța și-a mutat amicalul cu FC Botoșani la Buftea

Disputarea partidei de verificare cu moldovenii ar putea fi afectată de condițiile meteorologice nefavorabile anunțate pentru duminică 

Aflată în cantonament la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu, Farul Constanța se pregătește pentru cele două meciuri amicale din perioada de pauză competițională din iarnă. Alb-albaștrii vor disputa prima partidă de verificare sâmbătă, de la ora 13.30, în compania formației clasate pe locul 4 din prima ligă bulgară, Cherno More Varna. Întâlnirea va fi găzduită de terenul 4 din complexul sportiv de la Ovidiu, pe durata a trei reprize de câte 30 de minute, iar accesul fanilor va fi permis.

Duminică, de la ora 12.00, echipa pregătită de Ianis Zicu va da piept cu surpriza primei părți a sezonului în Superligă, FC Botoșani, ocupanta locului 3. Jocul nu va mai avea însă loc la Mogoșoaia, ci la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. „Din păcate, timpul este scurt și nu avem prea adversari pe care putem să-i întâlnim în această perioadă, nu găseam nici adversari din Liga a 2-a. Sunt doi echipe bune, cea din Bulgaria și FC Botoșani, dar să vedem și cum va fi vremea duminică, la București, pentru că s-a anunțat zăpadă”, a explicat Ianis Zicu.

Sursă foto: Farul Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.