miercuri, februarie 11, 2026
spot_img
AcasăSporturiPromisiuni încălcate și vorbe goale în privința noului stadion din Constanța

Promisiuni încălcate și vorbe goale în privința noului stadion din Constanța

Declarațiile date de președintele de la Farul Constanța, Gheorghe Popescu, și Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, sunt contrazise de realitate

La doi și jumătate de la demolarea vechii arene din strada Primăverii, constănțenii primesc în continuare doar vorbe goale în ceea ce privește startul lucrărilor la noul stadion. Chiar dacă s-a avansat din punct de vedere birocratic, termenul anunțat cu mult optimism de factorii de decizie este încălcat de fiecare dată. Ba mai mult, pare că se încearcă inventarea unei realități paralele, fiind date mereu asigurări că totul este pe drumul cel bun. De fapt, nu există nicio asigurare că se va demara construirea arenei în 2026, ținând cont că autoritățile locale nu au votat nici până acum hotărârea prin care se angajează să aloce un sfert din suma totală a investiției, peste 20 de milioane de euro. Nici măcar nu s-a avansat vreo dată clară pentru momentul când o astfel de decizie va intra pe agenda Consiliului Local Constanța. Ba chiar s-au schimbat datele problemei, Primarul Vergil Chițac anunțând că intenționează să solicite Consiliului Județean Constanța să participe cu jumătate din suma necesară. Răspunsul președintelui CJC, Florin Mitroi, a fost pozitiv, însă doar la nivel verbal, fără să se fi parafat vreun acord.

De altfel, edilul orașului de la malul mării nu se află la prima declarație controversată în privința stadionului pe care ar urma să joace Farul Constanța. La finalul anului trecut, pe 16 decembrie, Vergil Chițac a declarat clar pentru Dotto TV: „Primul stadion care începe, dintre cele 8 aprobate prin Hotărâre de Guvern, o să fie la Constanța”. O afirmație contrazisă de realitate, pentru că atât la Pitești, cât și la București, în Ștefan cel Mare, Compania Națională de Investiții a predat terenul către firmele de construcție, care au început organizarea de șantier și lucrările propriu-zise, chiar dacă sunt afectate de condițiile meteorologice.

Și președintele de la Farul Constanța, Gheorghe Popescu, contrazice realitatea, susținând că arena din Constanța se află printre prioritățile Guvernului României, pentru că așa a scris fostul mare internațional într-un clasament făcut special pentru premierul Ilie Bolojan. „Cred că va fi foarte greu să se construiască toate stadioanele care sunt cerute, dar sunt convins că Farul va fi printre fruntașe în acest clasament, pentru că toți parametri pe care i-am luat în considerare sunt în favoarea noastră”, a declarat conducătorul clubului constănțean pe 18 decembrie.

Singura certitudine în acest moment este groapa rămasă pe strada Primăverii, aproape de centrul orașului, pe locul vechii arene și faptul că noul stadion nu va fi gata mai devreme de 2028.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.