Sportiva care a participat la Jocurile Olimpice de la Paris va reprezenta clubul constănțean la marile competiții internaționale
Prima sportivă română din istorie prezentă în competițiile olimpice de yachting, Ebru Bolat, s-a întors acasă. Multipla campioană națională, balcanică și europeană la Clasa ILCA 6, care a încheiat Campionatele Mondial de anul trecut în Top 10, a revenit la CSM Constanța în această săptămână. În vârstă de 25 de ani, constănțeanca ocupă în acest moment locul 19 în ierarhia oficială a clasei ILCA-6, din totalul de 550 de sportivi din întreaga lume.
„Mă bucur să reprezint CSM Constanța și orașul din care provin. Urmează o perioadă foarte importantă pentru mine, în care focusul principal rămâne pregătirea și competițiile internaționale, desfășurate în afara țării. Reprezint cu responsabilitate culorile CSM Constanța și îmi propun să continui parcursul început, cu obiectivul clar de a fi competitivă la cel mai înalt nivel și de a lupta pentru un rezultat cât mai bun la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028”, a spus Ebru Bolat.
„Semnătura lui Ebru ne bucură, ne onorează și ne obligă. Ne bucură, pentru că legitimarea sa este o întoarcere acasă și o revenire la normalitate, întrucât era absurd ca un constănțean practicant de yachting să fie legitimat la un alt club. Ne onorează, pentru că palmaresul său vorbește de la sine. Ne obligă, pentru că municipiul Constanța trebuie să ofere condiții de pregătire propice practicării yachtingului de performanță”, a declarat directorul CSM Constanța, Mihai Ochiuleț.










