Echipa pregătită de Raluca Sârghe-Simes a câștigat meciul de pe teren propriu cu FCS Feminin Politehnica Timișoara, cu un gol marcat în prelungiri
Campioana României, Farul Constanța, a început cu un succes lupta din play-off-ul Superligii feminine de fotbal pentru al treilea titlu consecutiv, dar nu a fost scutită de emoții. Fetele antrenate de Raluca Sârghe-Simes au câștigat la limită, 2-1, duelul cu FCS Feminin Politehnica Timișoara, disputat sâmbătă, la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu, în prima etapă din această fază a campionatului. Formația bănățeană, care le-a provocat constănțencelor singura înfrângere din actualul sezon, a condus la pauză după golul marcat de fosta jucătoare a Farului, Laura Rus, în minutul 40. La reluare, gazdele au reușit să egaleze rapid, prin Ioana Stancu, în minutul 50, apoi au alergat după victorie până la final. Golul decisiv a venit abia în al doilea minut de prelungire, aceeași Ioana Stancu aducând 3 puncte importante pentru echipa sa.
Pentru Farul au jucat: Onyango – Mihăescu, Bratu, Stanciu, Bogos (56 Craiovan) – Boycheva, Cristea (46 Botojel) – Stancu, Ivanova (75 Croitoru), Chiper (75 Pînzariu) – Bălăceanu.
Celălalt meci din play-off, AFC Universitatea Olimpia Cluj – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, are loc duminică, de la ora 13.00. Clasament: 1. Farul Constanța 38p, 2. AFC Universitatea Olimpia Cluj 29p, 3. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 28p, 4. FCS Feminin Politehnica Timișoara 27p.
Sursă foto: Farul Constanța










