sâmbătă, martie 14, 2026
spot_img
AcasăSporturiDIN NOU, PROMISIUNI! Termen nou pentru finalizarea Sălii Polivalente din Constanța

DIN NOU, PROMISIUNI! Termen nou pentru finalizarea Sălii Polivalente din Constanța

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, și Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, au fost împreună într-o vizită de lucru la Constanța 

Constanța continuă să fie tărâmul promisiunilor în privința infrastructurii sportive și nu oricum, ci venite de la cel mai înalt nivel. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație, Cseke Atilla, însoțit de un întreg alai, din care au făcut parte Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, și Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a făcut joi o vizită de lucru în orașul de la malul mării. Unul dintre obiectivele unde s-au oprit cu toții a fost Sala Polivalentă din Badea Cârțan, o construcție începută în urmă cu mai mult de patru ani și lăsată în așteptare de peste un an de zile. În ciuda întârzierii revoltătoare, atmosfera a fost una de bună dispoziție și optimism, în timp ce muncitorii lucrau din plin, după lunga perioadă în care nu s-a mișcat nimic, totul blocându-se după realizarea a aproximativ 60 la sută din proiect. Conform promisiunilor făcute în fața ministrului, noul termen de finalizare a Sălii Polivalente este luna iunie a anului viitor. „Constanța merită să aibă o sală polivalentă”, a transmis Cseke Atilla, încă o dată. Situația nu este însă atât de simplă, ținând cont că atât Primăria Constanța, cât și Compania Națională de Investiții, vor mai avea de făcut licitații atât pentru unele lucrări. „Noi suntem cu proiectul tehnic gata, dar am întârziat licitația pentru că aveau ei întârzieri și navea sens să bugetăm de anul trecut, pentru lucrări despre care știam că nu se termină. Mai este o problemă că trebuie să facă CNI o licitație pentru instalațiile interioare și materiale”, a atras atenția Primarul Vergil Chițac.

Parcă nu ar fi fost de ajuns, au apărut promisiuni și în privința noului stadion din Constanța, unde startul lucrărilor a fost deja întârziat cu doi ani și jumătate. Chiar dacă anunțase că, la mijlocul lunii februarie, Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța vor semna un act, alături de Compania Națională de Investiții, prin care se angajează să aloce cei 25 la sută din suma totală a proiectului, Vergil Chițac a venit cu un nou termen. „O lună maximum, depinde cum ne mișcăm și noi în consilii să aprobăm documentele. Cred că la ședința din luna martie, dar să știți că pentru asta merită să facem una de urgență”, a spus edilul, după ce Florin Mitroi i-a transmis ministrului că îl așteaptă peste o lună, la stadion.

De remarcat că, în timp ce constănțenii primesc în continuare promisiuni, sălile polivalente de la Tulcea, Suceava și Brașov sunt aproape de finalizare, chiar dacă lucrările au început mult mai târziu decât la Constanța, iar finanțarea locală a stadioanelor de la București, din Ștefan cel Mare, și la Pitești a fost deja aprobată și au fost deschise șantierele.

Sursă foto: Sala Polivalentă

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.