sâmbătă, martie 14, 2026
spot_img
AcasăSporturiLucian Cîrjă, favorit la un nou mandat în fruntea Asociației Județene de...

Lucian Cîrjă, favorit la un nou mandat în fruntea Asociației Județene de Fotbal Constanța

Ședința pentru alegerea conducerii fotbalului constănțean este programată sâmbătă 

Sâmbătă, de la ora 11.00, la Hotelul Merty din Satul de Vacanță, de la intrarea în stațiunea Mamaia, va avea loc Adunarea Generală Extraordinară a Asociației Județene de Fotbal Constanța, în cadrul căreia se va alege conducerea pentru următorii patru ani. Pentru postul de președinte și-au depus candidatura doar două persoane, actualul ocupant al funcției, Lucian Cîrjă, care vizează al patrulea mandat consecutiv, și fostul arbitru Gelu Dimaca, actual președinte și antrenor la Luceafărul 2013 Constanța. Conform tuturor predicțiilor, Lucian Cîrjă are șanse mari să câștige din nou alegerile, având sprijinul majorității cluburilor constănțene.

În cadrul aceleiași ședințe, va fi aleasă și noua componență a Comitetului Executiv al AJF Constanța. Pentru funcția de președinte candidează Constantin Stamate (Academia Hagi) și Costel Remus Logofătu (Sparta Techirghiol), iar pentru cea de membru au intrat în cursă Erdinci Cogali (Poseidon Limanu-2 Mai, reprezentant al cluburilor și asociațiilor din Liga a IV-a), Petrică Chicheluș (AS Atletic Cobadin, reprezentant al cluburilor și asociațiilor din Liga a V-a), Ionuț Bogdan Dabija (CFR Constanța, reprezentant al cluburilor și asociațiilor de copii și juniori), Gelu Dimaca (Luceafărul 2013 Constanța, reprezentant al cluburilor și asociațiilor de copii și juniori).

Sursă foto: AJF Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.