luni, aprilie 13, 2026
spot_img
AcasăSporturiCS Medgidia a început cu dreptul returul din turneul pentru promovarea în...

CS Medgidia a început cu dreptul returul din turneul pentru promovarea în Liga Națională

Echipa antrenată de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a trecut sâmbătă, pe teren propriu, de la CSM Odorheiu Secuiesc și a mai făcut un pas către prima ligă 

Aflată în luptă pentru promovarea în Liga Națională masculină de handbal, CS Medgidia a început cu dreptul returul din play-off, obținând un nou succes pe teren propriu. Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga au câștigat duelul din Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” cu CSM Odorheiu Secuiesc, din etapa a 8-a, cu 31-28, la capătul unui joc în care au fost în avantaj încă din primele minute.

După un start echilibrat, gazdele au pus stăpânire pe joc și s-au distanțat pe tabela de marcaj, ajungând la 12-7 după o serie de patru reușite consecutive. Diferența a continuat să crească până la pauză, astfel că CS Medgidia a intra la vestiare cu un avans considerabil, 18-11. La reluare, oaspeții au mai redus din handicap, dar elevii antrenorilor Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga au gestionat bine situația și au menținut în permanență o distanță liniștitoare, iar ecartul de 7 goluri s-au refăcut în minutul 53, 30-23. Chiar dacă harghitenii au strâns scorul pe final, formația din Medgidia a învins fără emoții și continuă cursa pentru promovarea directă, după ce s-a apropiat foarte mult de asigurarea unui loc în baraj. La final, handbaliștii din Medgidia i-au dedicat victoria Primarului Valentin Vrabie, care a împlinit 60 de ani chiar în ziua meciului.

Au marcat pentru CS Medgidia: Popia 6g, Acsentie 5g, Stroe 5g, Olaru 4g, Mureșanu 3g, Voicu 2g, Moroșanu 2g, Soare 2g, Olar 1g, Cornilă 1g.

Din această etapă s-au mai disputat partidele CSU Pitești – Steaua București 30-36 și CSM Oradea – CSM Făgăraș 31-31, iar meciul ACS Dinamyc Zalău – CSO Teutonii Ghimbav are loc duminică, de la ora 14.00. Clasament: 1. CSA Steaua București 17p (9m), 2. CS Medgidia 13p 10m), 3. CSO Teutonii Ghimbav 11p (8m), 4. CSU Pitești 10p (9m), 5. CSM Oradea 9p (9m), 6. CSM Făgăraș 8p (9m), 7. CSM Odorheiu Secuiesc 4p (9m), 8. ACS Dinamyc Zalău 0p (9m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.