vineri, aprilie 17, 2026
spot_img
AcasăSporturiSala Sporturilor din Constanța, pericol pentru viața sportivilor și spectatorilor

Sala Sporturilor din Constanța, pericol pentru viața sportivilor și spectatorilor

Șeful ANPC Constanța, Horia Constantinescu, trage un semnal de alarmă și avertizează că se poate întâmpla o tragedie din cauza stării precare în care se află edificiul

Devenit orașul cu cea mai proastă infrastructură sportivă dintre marile localități din România, Constanța șochează prin starea de degradare în care se află Sala Sporturilor. Edificiul ridicat în urmă cu aproape 70 de ani găzduiește încă meciuri de nivelul primei ligi și chiar competiții europene, dar condițiile asigurate atât sportivilor, cât și spectatorilor sunt groaznice. Nu există ventilație, astfel că vara este cumplit de cald, iar iarna se înregistrează doar câteva grade. De multe ori se oprește apa curentă, mai ales cea caldă, iar jucătorii sunt nevoiți să meargă la hotel pentru a face duș. Multe dintre scaune sunt stricate, tabelele de marcaj merg când și când, iar instalația de iluminat are momente de colaps.

Dar cele mai grave probleme sunt cele structurale, care pun în pun pericol viața participanților la activitățile sportive. Pereții sunt crăpați atât la exterior, cât și la interior, varul s-au scorojit din cauza infiltrațiilor, iar subsolul clădirii, unde se află în adăpost antiaerian, este inundat cu apă, ceea ce-l face impracticabil. Toate au fost aduse în atenția opiniei publice de controlul efectuat la începutul acestei săptămâni de către șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, care a tras un semnal de alarmă cu privire la posibilitatea producerii unei tragedii.

„Sala Sporturilor din Constanța reprezintă, la acest moment, un risc real pentru siguranța persoanelor care îi trec pragul. Subsolul este inundat, iar crăpăturile vizibile, inclusiv la nivelul fațadei, indică probleme structurale care nu pot fi ignorate. Cu toate acestea, există puncte de vedere potrivit cărora menținerea acestei situații ar fi justificată, aspect care ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care este înțeleasă noțiunea de siguranță publică. Într-un spațiu în care se organizează frecvent evenimente la care participă tineri și copii, ignorarea acestor semnale nu mai poate fi tratată ca o simplă întârziere administrativă, ci ca o expunere directă la riscul producerii unei tragedii. Invocarea lipsei fondurilor pentru continuarea investigațiilor nu poate justifica menținerea unei situații care impune intervenție imediată. Situația actuală este rezultatul unor decizii administrative succesive, inclusiv în ceea ce privește autorizarea construcțiilor din zonă, care au afectat sistemul de drenaj al apelor subterane. Statul nu poate continua să funcționeze exclusiv în logica reacției, intervenind doar după producerea unor evenimente grave. Prevenția nu este opțională, iar ignorarea unor astfel de semnale nu face decât să crească riscul unor consecințe ireversibile. Prezenta divulgare are rolul de a atrage atenția asupra unei realități care impune măsuri urgente, înainte ca situația existentă să degenereze într-o tragedie, a transmis Horia Constantinescu.

Culmea, toate deficiențele au fost semnalate și de Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, în urma unui control efectuat în 2017. Nu s-a însă luat nicio măsură, iar Ministerul Sportului, care administrează sala prin reprezentanta din teritoriu, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, nu are banii necesari pentru renovarea sălii. Conform unei analize independente, costurile unei reabilitări complete s-ar ridica la peste milioane de euro. „Nu avem acești bani, din ce primim de la minister reușim doar să asigurăm funcționarea sălii. Am vrut să schimbăm instalația de iluminat din sală, care ar fi costat câteva zeci de mii de lei, dar nu s-a aprobat nici măcar acest lucru. Problemele sunt vechi, iar acele crăpături sunt în zona rosturilor” a explicat directorul DJST Constanța, Marian Țuțuianu. Varianta cea mai bună este descentralizarea mult anunțată și trecerea bazelor sportive la autoritățile locale, dar proiectul avansat în urmă cu ani buni nu a fost pus în practică nici acum.

Sursă foto: Horia Constantinescu

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.