Elevele antrenoarei Raluca Simes au câștigat pe final duelul cu Universitatea Olimpia Cluj și au un avans de 9 puncte în fruntea Superligii
Fetele de la Farul Constanța sunt tot mai aproape să devină matematic campioanele României pentru a treia oară consecutiv. Echipa pregătită de Raluca Simes a mai făcut un pas important către cucerirea trofeului în Superligă feminină de fotbal, bifând o nouă victorie în play-off. Constănțencele s-au impus pe teren propriu, în etapa a 8-a, în fața celor de la Universitatea Olimpia Cluj, cu 2-0. Gazdele au avut însă mari emoții, ambele reușite venind în finalul partidei, după ce au irosit mai multe ocazii. Astfel, Ioana Stancu a deschis scorul în minutul 90 și a închis tabela în al doilea minut de prelungire. Grație acestui succes, alb-albastrele au un avans de 9 puncte față de a doua clasată, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, cu patru etape înainte de finalul sezonului.
Au jucat pentru Farul: Onyango – Stancu, Stanciu (80 Gnaly), Bratu, Craiovan – Istrate (69 Cristea), Botojel, Bogos – Chiper, Pînzariu (46 Boycheva), Bălăceanu.
În celălalt meci al etapei, FCS Feminin Politehnica Timișoara a câștigat cu 2-1, pe teren propriu, împotriva celor de AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Clasament: 1. Farul Constanța 50p, 2. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 41p, 3. FCS Feminin Politehnica Timișoara 37p, 4. Universitatea Olimpia Cluj 36p.










