Faza județeană a Cupei României și-a desemnat miercuri cele două echipe din Liga a V-a care vor evolua în faza sferturilor de finală. Cel mai încins duel a adus față în față primele două clasate din Seria Vest a Ligii a V-a, CS Peștera și CS Medgidia. Gazdele au sperat să facă o surpriză și au avut motive la pauză, când au condus cu 1-0. Liderul a revenit însă în repriza secundă și a marcat de trei ori, prin Oprea, Anton și Forma, impunându-se la final cu 3-1.
În cealaltă confruntare, Tricolorul Săcele, liderul Seriei Nord a Ligii a V-a, a câștigat clar în fața ocupantei ultimei trepte a podiumului din Seria Sud, Galata Constanța. Gazdele au învins cu 6-2, grație reușitelor lui Stoian, Fița, Huștiuc 2, Cornilă și Ciofârdel, după ce au avantaj și la pauză, 2-0.
Alături de cele două, în sferturi vor mai fi șase echipe din Liga a IV-a, care s-au înscris la startul competiției, Sparta Techirghiol, Constructorul Topraisar, Poseidon Limanu-2 Mai, Victoria Cumpăna, CS Lumina și Aurora 23 August.










