Constructorul Topraisar a detronat-o pe Sparta Techirghiol de pe poziția secundă, dar ambele echipe sunt la 3 puncte în spatele liderului Portul Constanța
Cu patru runde înainte de finalul sezonului Ligii a IV-a, Portul Constanța este tot mai aproape de titlul de campioană județeană. Echipa pregătită de Gabi Șimu a câștigat la „masa verde” la Hârșova, în etapa a 26-a, și s-a distanțat față de principalele contracandidate. Portuarii au profitat de surpriza produsă de Gloria Albești, care a rezistat pe terenul celor de la Sparta Techirghiol și scos un egal fără goluri. Pasul greșit le-a costat pe gazde, care au pierdut poziția secundă în clasament, după ce Constructorul Topraisar a câștigat disputa cu CS Lumină. Cele două formații sunt la egalitate de puncte, cu un golaveraj mai bun pentru elevii lui Ion Barbu, dar ambele sunt la 3 puncte în spatele liderului.
În derby-ul etapei, Poseidon Limanu-2 și CS Năvodari au remizat, iar oaspeții și-au păstrat avansul de 2 puncte în lupta pentru locul 4. Rezultatul le-a permis celor de la CSO Murfatlar, învingători clari la Ovidiu, să micșoreze distanța, dar este greu de crezut că o mai pot recupera până la sfârșitul campionatului. Un rezultat surprinzător, prin proporțiile scorului, s-a înregistrat în disputa dintre CS Eforie și Victoria Cumpăna, gazdele câștigând fără drept de apel. Și Aurora 23 August și-a valorificat avantajul terenului propriu, în partida cu Viitorul Cobadin, adăugând încă 3 puncte la zestrea strânsă în acest sezon.
Rezultatele etapei: Sparta Techirghiol – Gloria Albești 0-0, CS Eforie – Victoria Cumpăna 5-1, CSO Ovidiu – CSO Murfatlar 0-5, Poseidon Limanu-2 Mai – CS Năvodari 1-1, Constructorul Topraisar – CS Lumina 6-2, Aurora 23 August – Viitorul Cobadin 3-1. Meciurile CSC Mihail Kogălniceanu – Știința ACALAB Poarta Albă și Viitorul Hârșova s-au omologat cu 3-0 în favoarea oaspeților, la „masa verde”, întrucât gazdele s-au retras din campionat în această iarnă.
Clasament: 1. Portul Constanța 67p, 2. Constructorul Topraisar 64p, 3. Sparta Techirghiol 64p, 4. CS Năvodari 57p, 5. Poseidon Limanu-2 Mai 55p, 6. CSO Murfatlar 51p, 7. Victoria Cumpăna 42p, 8. CS Lumina 41p, 9. Aurora 23 August 34p, 10. CS Eforie 34p, 11. Gloria Albești 28p, 12. Viitorul Cobadin 26p, 13. CSO Ovidiu 23p, 14. Viitorul Hârșova 12p, 15. Știința ACALAB Poarta Albă 9p, 16. CSC Mihail Kogălniceanu 3p.
Sursă foto: Sparta Techirghiol










