Tricolorul Săcele și Danubius Rasova se luptă pentru primul loc în Seria Nord, Viitorul Pecineaga are șanse mari să meargă în Liga a IV-a din Seria Sud, iar CS Medgidia s-a distanțat decisiv în Seria Vest
Disputată duminică, etapa a 2-a din play-off-ul și play-out-ul Ligii a V-a nu a adus mari schimbări în clasamentele celor trei serii. Astfel, cea mai dură luptă pentru promovare se dă în Seria Nord, unde Tricolorul Săcele și Danubius Rasova, ambele cu victorii clasare, ocupă primele poziții, la egalitate de puncte. Podiumul este completat, la distanță mare, de echipă secundă de la Axiopolis Cernavodă, care a pierdut la Gîrliciu, după un meci cu 10 goluri, disputat de elevii lui Vasile Ion în inferioritate numerică timp de aproape o oră.
În Seria Sud, Sparta Techirghiol 2 a bifat un succes categoric la Osmancea și rămâne în fotoliul de lider, cu un avans de 2 puncte și un meci mai puțin față de Viitorul Pecineaga. Ocupanta poziției secunde are însă șanse mari la promovare, după ce s-a impus la Agigea, ținând cont că formația din Techirghiol nu poate urca în Liga a IV-a, unde evoluează prima etapă echipă a clubului. Astfel, Viitorul Pecineaga este favorită, distanțându-se la 8 puncte față de Galata Constanța, aflată pe locul 3, care are însă un meci mai puțin disputat.
În Seria Vest, CS Medgidia își continuă drumul spre Liga a IV-a, având un avantaj de 8 puncte față de CS Peștera, după ce a câștigat în deplasarea de la Ion Corvin. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Sport Prim Oltina, care a înregistrat un eșec dur pe terenul celor de la Atletic Cobadin.
Seria Nord
Play-off: Flacăra Crucea – Danubius Rasova 2-5, Pescărușul Gîrliciu – Axiopolis Cernavodă 2 6-4, Speranța Castelu – Tricolorul Săcele 1-4. Clasament: Tricolorul Săcele 59p, 2. Danubius Rasova 59p, 3. Axiopolis Cernavodă 2 48p, 4. Flacăra Crucea 44p, 5. Speranța Castelu 39p, 6. Pescărușul Gîrliciu 48p.
Play-out: Real Năvodari – Pescarul Ghindărești 2-1, Viitorul Fântânele – CS Nicolae Bălcescu 3-0, Dacia Mircea Vodă – Voința Siminoc 0-3. Clasament: 1. Pescarul Ghindărești 33p, 2. Voința Siminoc 29p, 3. CS Nicolae Bălcescu 25p, 4. Real Năvodari 22p, 5. Voința Siminoc 22p, 6. Dacia Mircea Vodă 1p.
Seria Sud
Play-off: Progresul Osmancea – Sparta Techirghiol 2 1-6, CS Agigea 2 – Viitorul Pecineaga 0-1. Galata Constanța a stat. Clasament: 1. Sparta Techirghiol 2 53p (1m), 2. Viitorul Pecineaga 51p (2m), 3. Galata Constanța 43p (1m), 4. CS Agigea 2 39p (2m), 5. Progresul Osmancea 33p (2m).
Play-out: AS Chirnogeni – Luceafărul Amzacea 0-2, CS Negru Vodă – Unirea Topraisar 2-2. Avântul Comana a stat. Clasament: 1. Luceafărul Amzacea 35p (1m), 2. Unirea Topraisar 32p (2m), 3. Avântul Comana 27p (1p), 4. CS Negru Vodă 16p (2m), 5. AS Chirnogeni 3p (2m).
Seria Vest
Play-off: Inter Ion Corvin – CS Medgidia 0-1, Atletic Cobadin – Sport Prim Oltina 6-1. CS Peștera a stat. Clasament: 1. CS Medgidia 51p (1m), 2. CS Peștera 43p (1m), 3. Sport Prim Oltina 42p (2m), 4. Atletic Cobadin 36p (2m), 5. Inter Ion Corvin 32p (2m).
Play-out: AS Ciocârlia – AS Independența 1-2, AS Bărăganu – Danubius Rasova 1-2. Marmura Deleni a stat. Clasament: 1. Danubius Rasova 32p (1m), 2. AS Independența 19p (2m), 3. Marmura Deleni 16p (1m), 4. AS Ciocârlia 10p (2m), 5. AS Bărăganu 3p (2m).










