15 dintre cei mai buni luptători constănţeni de MMA Strike şi K1 se luptă joi, în Piaţeta Casino din staţiunea Mamaia, la Gala URBAN LEGEND
Ajunsă la cea de-a doua ediţie din acest an, singura gală de MMA Strike şi K1 din România îi va avea în ring pe cei mai buni 15 sportivi de kickboxing, karate, muay-thai, ashihara şi kyokushin ai momentului, care vor lupta după regulile proprii, similare regulilor de K1.
În Main Fight-ul serii va urca în ring Marian Rusu, autorul celui mai rapid knock-out din istoria sporturilor de contact (3,5 secunde), care va încerca să-şi doboare propriul record într-un meci contra lui Ben Earl, un luptător de MMA din Marea Britanie. “Ben este un adversar redutabil, cu o strategie foarte bine pusă la punct. L-am urmărit în cantonamentul pe care l-am desfăşurat în Anglia şi, cu siguranţă, veţi vedea un meci de calitate. Ambiţiile sunt mari, Ben îşi doreşte o victorie la mine acasă, ceea ce, după părerea mea, e o mare greşeală din partea lui. Lucrurile se vor decide în ringul Urban Legend, poate chiar din prima repriză!”, a spus luptătorul român.
Alaturi de Marian Rusu, în ring vor mai urca printre alţii Silviu Streinu, Adrian Roşca, Marius Leca şi Răzvan Popiea, care vor întâlni adversari din Olanda şi Republica Moldova. În total, vor fi 18 lupte care se anunţă extrem de spectaculoase. În premieră, va fi pusă în joc Centura URBAN LEGEND, care va fi disputată de constănţeanul Cristian „The Legend“ Stoica şi braşoveanul Alin Pricopie.
„Ca urmare a succesului neasteptat pe care l-am înregistrat la începutul sezonului, îi aducem în ring pe cei mai buni luptători constănţeni ai momentului. Urban Legend înseamnă probabil cea mai mare şansă de afirmare la scenă deschisă pentru sportivii de MMA şi K1 din Constanţa. Urban Legend înseamnă cea mai mare gală sportivă profesionistă din Constanţa. Veţi fi martorii unui spectacol deosebit şi veti asista la instaurarea unei noi şi frumoase tradiţii pentru sportul constănţean“, a declarat Mihai Isop, fondator URBAN LEGEND.










