Elevul lui Răzvan Florea a încheiat pe locul 7 atât la 100 metri liber, cât și cu ștafeta mixtă a României de 4×100 metri liber
Înotătorul de la CSM Constanța, Patrick Dinu, a avut o evoluție foarte bună la Campionatele Europene de tineret, desfășurate în Slovacia, la Samorin, unde a fost prezent în două finale. Sportivul în vârstă de 20 de ani a ajuns în ultimul act al probei sale favorite, 100 metri liber, după ce a obținut al șaptelea timp în calificări, 49,01 secunde. Elevul primului medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, Răzvan Florea, și-a îmbunătățit timpul în finală, coborând la 48,87 secunde, încheind în cele din urmă tot pe locul 7. Proba a fost câștigată de David Popovici, cu un nou record european, 46,71, al doilea timp din istorie pe această distanță.
Constănțeanul, care se pregătește în SUA, fiind student la prestigioasa universitate Princeton a luat startul duminică și în finala probei de ștafetă mixtă 4×100 metri liber, unde l-a înlocuit chiar pe colegul său de club, Mihai Gergely, care a concurat în semifinale, contribuind la calificarea în ultimul act. Patrick Dinu a înotat în primul schimb și a făcut-o excelent, predând ștafeta din postura de lider. Colegii săi, Alexandru Constantinescu, Maysa Rațiu și Rebecca-Aimee Diaconescu nu au reușit să mențină ritmul și România s-au clasat pe locul 7, după ce Grecia a fost descalificată. Pe lângă Patrick Dinu și Mihai Gergely, la competiție a participat încă un sportiv de la CSM Constanța, Andrei Iaschiu, care nu s-a calificat în fazele finale.










