Piloți de top, la volanul mașinilor de sute de mii de euro, se vor întrece pe circuitul amenajat la malul mării, în nordul stațiunii Mamaia
Cel mai spectaculos eveniment automobilistic organizat vreodată pe Litoralul românesc, Mamaia Rally Show, powered by AXXIS Nova Resort & Spa, a pornit vineri la drum. Balul a fost deschis chiar de organizatori, care au susținut o conferință de presă în care au dezvăluit cum au transformat acest proiect îndrăzneț în realitate, dar și amănunte impresionate cu privire la desfășurarea probelor de pe circuitul desenat la malul mării.
„Dăm startul acestui vis, pentru că ne-am pus în cap să aducem motosportul de nivel înalt la Constanța, mai exact la Mamaia. Autoritățile locale și cei care ne-au ajutat să realizăm ceea ce ne-am propus au fost cu toții deschiși. Sigur, Constanța nu are o tradiție, multă lume probabil că nu a înțeles ce vrem să facem, dar am găsit un sprijin important, mai ales din punct de vedere logistic, ceea ce este foarte important. Se pare că și vremea ne ajută, va fi mai puțin vânt și vom avea soare și căldură, perfect pentru distracția pe care vrem să o oferim tuturor celor care vor veni la eveniment”, a declarat deținătorul licenței de organizare, Marco Tempestini, care a adăugat că valoarea medie a unei mașini de concurs de apropie de 300.000 de euro, iar vitezele de pe circuit vor ajunge până la 150 de kilometri pe oră.
„Nu a fost greu, a fost foarte greu. O muncă într-un timp foarte scurt, concentrată, prin care am putut să închidem traseul și să facem toate acele lucruri foarte importante care țin de securitate. Ca dobrogean, vreau să spun că este o mândrie personală să văd că am ajuns în acest punct, în care să oferim Constanței un spectacol de neratat și invit pe toată lumea să facă tot posibilul pentru a veni la Mamaia Rally Show. În viață, spectacolul nu se povestește, se trăiește”, a spus directorul de organizare Mihai Tănase, care a explicat că prin acest eveniment s-au dorit și prelungirea sezonului pe litoral, dar că anul viitor există varianta desfășurării cu o săptămână mai devreme. Alături de cei doi, la conferința de presă au participat Bogdan Constantinescu, vicepreședintele Federației Române de Automobilism, și Edwin Keleti, directorul de concurs, dar și câțiva dintre piloții de top, Simone Tempestini, Efren Llarena, Norbert Maior și Karem Kazaz.
„Sunt mașini de top și mulți piloți rapizi care vin special pentru a face spectacol și pentru a ne bucura împreună de vreme frumoasă, multe derapajele, sărituri și viraje abordate cu viteză”, a anunțat cel mai titrat pilot român, Simone Tempestini, care i-a invitat pe constănțeni să vină la show-ul auto din nordul stațiunii Mamaia și a promis că va încerca să stabilească recordul de viteză pe circuit.
Paradă pe străzile orașului
Cuvintele au fost înlocuite ceva mai târziu de vuietul motoarelor cu sute de cai putere, câțiva dintre piloți demonstrându-și virtuozitatea la volanul mașinilor de cursă în fața reprezentanților presei. Ba chiar unii dintre aceștia, cei mai curajoși, au avut ocazia de a face un tur de circuit în postura de copilot. După-amiază, sărbătoarea s-a mutat în Portul Tomis, unde s-au dat startul festiv al evenimentului, au fost prezentați publicului piloții și mașinile de top care vor concura și a avut loc o sesiune de autografe și fotografii. Ziua s-au încheiat cu o paradă auto pe străzile orașului, între Portul Tomis și nordul stațiunii Mamaia, dar și cu o petrecerea de bun venit găzduită de La Nueva Cucaracha.
Prima zi de concurs, sâmbătă, va debuta cu două sesiuni de antrenament, apoi va începe lupta pentru calificarea în fazele superioare ale întrecerii.
Doar 8 dintre cei 20 de piloți vor face pasul către duelurile de duminică, decisive pentru câștigarea trofeului la prima ediție a Mamaia Rally Show.
Programul celor două zile de concurs










