Șoimii au debutat sâmbătă în play-out-ul Seriei a 3-a a Ligii a 3-a cu cel mai clar succes obținut în actualul sezon, în fața celor de la Recolta
La debutul în play-out-ul Seriei a 3-a a Ligii a 3-a, Axiopolis Cernavodă a făcut cel mai bun meci din actuala ediție de campionat și a obținut cea mai clară victorie. Echipa pregătită de Gică Mina a câștigat sâmbătă, în prima etapă din această fază a campionatului, pe terenul celor de la Recolta Gheorghe Doja, pe care îi învinseseră și în cele două confruntări directe din sezonul regulat. Șoimii s-au impus cu 7-1, la capătul unui joc pe care l-au dominat clar și în care Robert Ursache și-a trecut în cont o reușită de senzație, cu preluare pe piept și șut din foarfecă la vinclu. Golurile învingătorilor au fost marcate de Robert Ursache 3, Daniel Grădinaru 2, Nayati Jidovu și Bogdan Vișan.
Oaspeții au început în trombă și au punctat de două ori în primele 20 de minute, iar până la pauză au tranșat definitiv soarta partidei, înscriind încă două goluri și intrând la vestiare cu un avans consistent, 4-0. La reluare, Șoimii nu au oprit motoarele și au mai marcat de două ori, după care și gazdele au reușit golul de onoare. Elevii lui Gică Mina au avut ultimul cuvânt, bifând și a șaptea reușită, iar, pe final, portarul Alex Micu a ieșit și el în evidență, apărând o lovitură de pedeapsă. „A fost genul de meci în care ne-a ieșit totul, băieții au avut o atitudine extraordinară, iar jocul a mers foarte bine, astfel că scorul final reflectă cele petrecute pe teren. Ursache a marcat un gol superb, a înscris și cu capul, după foarte multă vreme, Grădinaru a marcat de două ori, am înscris și din fază fixă, s-a jucat ceea ce am pregătit la antrenamente și sunt foarte mulțumit. Este foarte important să continuăm pe aceeași linie, pentru că suntem doar la începutul play-out-ului”, a spus antrenorul Gică Mina.
Au jucat pentru Axiopolis: Micu – Seceleanu, Vișan, Ștefănescu, Trofim – Suciu, Vieru – Ciocoiu, Grădinaru, Ursache – Jidovu. Au mai intrat: Pîrîu, Grigore, Trofimov, Rusu, Manea.
Celelalte rezultate ale etapei: FCSB 2 – Voluntari 2 2-0, Gloria Băneasa – CS Agigea 0-1, Progresul Fundulea – Dinamo București 2 3-1. Clasament: 1. FCSB 2 42p, 2. Progresul Fundulea 34p, 3. Gloria Băneasa 29p, 4. Recolta Gheorghe Doja 27p, 5. Axiopolis Cernavodă 26p, 6. CS Agigea 26p, 7. Dinamo București 2 19p, 8. FC Voluntari 2 12p.
Sursă foto: Suporter Șoimii – Axiopolis Cernavodă










