Formația pregătită de Gelu Hampu a înscris de șase ori la ultima reprezentație pe teren propriu din acest an
La ultimul meci oficial pe teren propriu din acest an, CS Medgidia a dat recital, obținând un succes clar în fața celor de la Viitorul Pecineaga. Echipa pregătită de Gelu Hampu s-a impus cu 6-0, în etapa a 18-a, și își păstrează locul pe podiumul clasamentului Ligii a IV-a.
Gazdele au avut o primă repriză excelentă și au marcat de patru ori, scăpând astfel de orice emoții privind victoria. După pauză, antrenorul Gelu Hampu a făcut mai multe schimbări, trimițând pe teren mai mulți juniori. “M-a deranjat atitudinea jucătorilor din ultimele două meciuri, la Techirghiol, unde am condus și am pierdut după două faze fixe, și acasă, cu Viitorul Hârșova, când am avut 2-0 și am fost egalați tot după faze fixe. Am purtat o discuție mai serioasă și le-am spus că trebuie să-și revină. Au înțeles acest lucru, au arătat poftă de joc și dăruire și au respectat ce le-am cerut. Am jucat și mai ofensiv, atacanții au primit multe mingi utile și am obținut o victorie clară. Mă bucur că am avut ocazia de a da minute și juniorilor, care au intrat în repriza a doua. Mai avem un joc, la Poartă Albă, unde ne propunem să luăm cele 3 puncte și să intrăm în pauza din iarnă pe podium”, a spus antrenorul Gelu Hampu.
Pentru formația din Medgidia au marcat Romeo Ion 3, la primul meci în postura de titular după o perioadă mai lungă, Rică Encică 2, atacantul sărbătorind printr-o “dublă” împlinirea vârstei de 24 de ani, și Ștefan Teodorof.
Pentru CS Medgidia au evoluat: Țipu – Menlomer, Anton, Babu – D. Comănași, Mitroi, P. Anghel, I. Comănași, Teodorof – R. Ion, R. Encică. Au mai intrat: Cristea, A. Popescu, Haas, V. Hristu, Al. Sima.
Celelalte rezultate ale etapei: CS Agigea – Farul Tuzla 0-1, Victoria Cumpăna – AS Cobadin 1-2, CSO Ovidiu – Sparta Techirgiol 0-8, Axiopolis Cernavodă – CS Lumina 17-0, Poseidon Limanu – Viitorul Hârșova 4-1, CS Năvodari – Știința ACALAB Poarta Albă 9-0, Șoimii Topraisar – CSO Murtfatlar 1-2. Meciul CSC Mihail Kogălniceanu – Portul Constanța nu s-a disputat.
Clasament: 1. Axiopolis Cernavodă 54p, 2. Sparta Techirghiol 47p, 3. CS Medgidia 43p, 4. Portul Constanța 40p (17m), 5. CS Năvodari 39p, 6. Victoria Cumpăna 33p, 7. Poseidon Limanu 27p, 8. CSO Ovidiu 27p, 9. Viitorul Hârșova 24p, 10. AS Cobadin 24p, 11. CSO Murtfatlar 22p, 12. Farul Tuzla 19p, 13. CSC Mihail Kogălniceanu 16p (17m), 14. CS Lumina 16p, 15. Viitorul Pecineaga 14p, 16. Șoimii Topraisar 13p, 17. CS Agigea 9p, 18. Știința ACALAB Poarta Albă 0p.










