Hai să începem cu minunea zilei! Sau cu Minune, pur și simplu. Adrian Minune. Și să nu fim ipocriți! După un show senzațional, Salvatore Ganacci și-a încheiat reprezentația la Neversea cu un moment inedit. O clasică din lumea manelelor, “Așa sunt zilele mele”. Luați prin surprindere, spectatorii s-au repliat rapid și au izbucnit în râsete și urale, în timp ce mulți au fredonat versurile. Sau, mai bine spus, le-au cântat în gura mura. “Adrian Minune”, a tunat DJ-ul, în timp ce scena s-a colorat în roșu, galben și albastru.
Alegerea controversată a împărțit rapid lumea în două tabere, dar până la urmă nu a fost decât încă un dram de condiment pentru un eveniment care a adus pe plaja din Constanța peste 65.000 de oameni în a treia zi de distracție de la această ediție.
La fel, și momentul în care KSHMR a mixat pe patriotica “Noi suntem români”, iar vocea lui Nicolai Furdui Iancu a răsunat în urechile celor aflați în fața scenei principale, pe ecranele uriașe apărând imagini cu tricolorul. Ca și Ganacci, DJ-ul cu origini indiene a făcut spectacol, mixând cu mult entuziasm și pasiune. Iar acest lucru s-a văzut și din reacțiile publicului, care a dansat neîncetat și l-a răsplătit cu aplauze.
Ca în fiecare an, ultima impresie i-a aparținut lui Steve Aoki. Grandioasă, așa poate fi descrisă prestația sa. Să ții în priză zeci de mii de oameni, chiar dacă soarele începea deja să se vadă la orizont, mi se pare extraordinar. Bucuria cu care a fost primită tradiționala aruncare a torturilor în public a completat imaginea bucuriei cu care a fost primit DJ-ul american la Neversea. Melodia care a încheiat cea mai spectaculoasă zi de la cea de-a treia ediție a festivalului a fost dedicată tuturor colegilor săi de breaslă, dispăruți tragic în ultimul an, în special Avicii.
Chiar dacă a fost fără îndoială noaptea DJ-lor, publicul a apreciat recitalurile susținute de Manuel Riva, Delia și Jessie J. Nu pot să spun că pe mine m-au impresionat prea mult, poate nu sunt chiar genul meu de artiști, dar au reușit să trezească multă emoție printre cei prezenți, mai ales Jessie J, care a coborât în mijlocul fanilor.
Și să nu uit: foarti tari hip-hoperii care au urcat pe scena The Ark! Au adunat mulți fani pe tot parcursul zilei și au creat o legătură extraordinară cu ei. Abia aștept să văd cum o să fie astăzi, când este rândul celor de la Paraziții să facă show!