sâmbătă, iunie 6, 2026
spot_img
AcasăSporturiGalacticii Culmea, calificați la faza finală a Cupei Ovidiu la fotbal

Galacticii Culmea, calificați la faza finală a Cupei Ovidiu la fotbal

Pe 18 iulie debutează duelul pentru marele trofeu, turneul final desfășurându-se în cadrul Zilelor Orașului Ovidiu

După ce FC Poiana a câștigat prima fază a Cupei Ovidiu, desfășurată în satul Poiana, sâmbătă s-a decis și învingătoarea celei de-a doua runde a competiției. Etapa pe satul Culmea, care a avut loc pe terenul sintetic din localitate, a fost dominată de Galacticii Culmea, care și-au adjudecat astfel dreptul de a merge la turneul final. Duelul pentru trofeu se va da în perioada 18-24 iulie, în cadrul marii sărbători a Zilelor Orașului Ovidiu. Meciurile sunt programate în fiecare zi, de la ora 18.00, pe terenul sintetic din Ovidiu.

Competiția de fotbal face parte dintr-o serie amplă de evenimente sportive organizate de Primăria Orașului Ovidiu, la care sunt invitați să participe toți membrii comunității. Astfel, timp de o săptămână, cei mici sunt invitați să descopere “Jocurile copilăriei”, unde vor avea parte de distracție, concursuri și multe premii oferite de organizatori. Totul se va desfășura în Parcul din Ovidiu, zona de Relaxare – plajă, în fiecare zi, de la ora 18.00, iar copiii se vor bucura de jocurile tradiționale, șotronul, sfoara, 9 pietre, rațele și vânătorii.

Pe 23 iulie, pe stadionul din Ovidiu, începând cu ora 18.00, vor avea loc spectaculoasele și tradiționalele lupte tătărești Kureș, o acțiune organizată în parteneriat cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România. În aceeași zi, dar de la ora 8.00, pe Lacul Siutghiol, în zona Cherhana Ovidiu se va desfășura Cupa Ovidiu la caiac.

 

 

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.