Echipa pregătită de George Buricea va fi cap de serie la tragerea la sorți pentru prima rundă a EHF European League
Clasată pe locul 3 la finalul ultimului sezon al Ligii Naționale de handbal masculin, HC Dobrogea Sud Constanța a obținut o nouă calificare în cupele europene. Performanța i-a făcut pe constănțeni să spere că vor intra direct în turul al doilea al EHF European League, ceea ce ar fi mărit șansele de a obține prezența în grupele competiției. Din păcate, Federația Europeană de Handbal a anunțat astăzi cum au fost repartizate echipele, iar “Delfinii” vor lua startul încă din runda inaugurală.
Adversari de top
Totuși, echipa antrenată de George Buricea va intra în urna capilor de serie la tragerea la sorți, programată pe 19 iulie. Astfel, adversarul formației de pe litoral se va alege dintre Chambery Savoie MB (Franța), Gornik Zabrze (Polonia), Bjerringbro-Silkeborg (Danemarca), BM Logrono La Rioja (Spania), FTC (Ungaria), Potaissa Turda, IFK Kristianstadt (Suedia), Alpa HC Hard (Austria), Kolstadt Handball (Norvegia) și HC Cocks (Finlanda).
“Am sperat să intrăm direct în turul secund și așa mi s-ar fi părut normal. A ajuns acolo Steaua București, pentru că a jucat finala Cupei. Din păcate, golul primit în ultima secundă în semifinale ne costă. Este bine că suntem cap de serie, dar în această competiție nu există echipe slabe. În plus, faptul că intrăm devreme în competiție ne cam schimbă și programul de pregătire, și data debutului în campionat. Avem două variante, să devansăm meciul cu CSM Focșani sau să-l împingem între cele două tururi. Dacă-l vom devansa, nu vom mai putea merge la turneul de la Sânicolau Mare, unde ar fi trebuit să jucăm cu Pick Szeged și Steaua Roșie Belgrad. Va fi dificil, dar nu ne speriem, muncim și dăm totul pentru calificare”, a spus George Buricea.
Nivel de Liga Campionilor
Meciul tur se va desfășura pe 27 sau 28 august, manșa secundă fiind programată pe 3 sau 4 septembrie. Dacă vor trece de runda inaugurală, constănțenii vor avea o misiune infernală în lupta pentru calificarea în faza grupelor. Astfel, printre posibilii adversari se numără Flensburg-Handewitt, Goppingen (ambele din Germania), Bidasoa Irun (Spania), Montepellier (Franța) sau Sporting Lisabona (Portugalia). “Sunt echipe de nivelul Ligii Campionilor și să intri în grupe este deja o performanță extraordinară. În urmă cu doi ani, am fost eliminați de Sporting la doar un gol, iar în sezonul trecut am pierdut cu Wisla Plock, care a jucat finala competiției”, a explicat antrenorul constănțenilor.










