În perioada 18 – 24 iulie, Primăria Orașului Ovidiu organizează o serie de evenimente pentru toți membrii comunității, participarea fiind gratuită
Timp de o săptămână, în perioada 18 – 24 iulie, Primăria Orașului Ovidiu organizează o serie de evenimente cultural – artistice și sportive pentru întreaga comunitate, cu ocazia Zilelor Orașului Ovidiu, participarea fiind gratuită. Printre acestea se numără Festivalul gastronomic al etniilor din Dobrogea, în parteneriat cu Asociația Patronală RESTO, care se va desfășura pe durata a patru zile, cu începere de la ora 18.00, în Parcul din Ovidiu, Zona Relaxare – plajă.
Luni, cei prezenți vor avea parte de o Seară Dobrogeană, în care organizatorii își propun să omologheze o rețetă veche ,”tocan de oaie dobrogean” în cel mai mare ceaun din România, cu o capacitate de 2 tone, degustarea fiind gratuită. La acest eveniment, sunt invitați peste 100 de copii de la centrele DGASPC pentru a se bucura de aceste preparate tradiționale, plăcinte dobrogene și deserturi, oferite de Frăția Ceaunelor și grupul Angelo.
Seara de marți va fi una pescărească, în care rețetele vor fi preparate de Restaurantele Lotca, Cherhana Ovidiu și alți invitați. Vor fi gătite preparate autentice din pește, borș de pește lipovenesc, saramură, scoicile dobrogeanului și multe altele.
Miercuri, organizatorii au pregătit o Seară turco-tătară, cu preparate tradiționale, printre care șuberek, kobete, kuwurma și multe altele, deserturi autentice, baclavale, dar și alte surprize pregătite de Restaurantul Jade Oriental Cafe și alți invitați.
Un autentic festin grecesc cu tradiționalele gyros, creveți saganaki, souvlaki, portocalopita, ekmek, preparate de Elenis Authentik Greek Taverna, îi așteaptă vineri pe toți cei prezenți la Seara grecească.
Totodată, în weekend, va avea loc un festival de street food, cu produse diversificate pentru toate gusturile.