miercuri, septembrie 11, 2024
spot_img
AcasăSporturiFarul, între revenirea lui Nicolas Popescu și plecarea lui Alexi Pitu

Farul, între revenirea lui Nicolas Popescu și plecarea lui Alexi Pitu

Liderul Superligii se numără printre cele mai active cluburi în această pauză competițională

Chiar dacă pauza competițională a fost scurtă, Farul Constanța s-a mișcat destul de mult pe piața transferurilor. Liderul Superligii a punctat mai mult la capitolul plecări, oficiliazând doar două achiziții până acum.

Prima venire a fost cea a brazilianului Mateus Criciuma Santos, un atacant în vârstă de 24 de ani dorit de formația de pe Litoral și înainte de startul campionatului. Sud-americanul a sosit din postura de jucător liber de contract, după ce a fost pus pe liber de FC Botoșani din cauza problemelor disciplinare. Nici forma sa în acest sezon nu a fost una extraordinară, nereușind să înscrie în cele 14 meciuri bifate pe teren.

A doua achiziție reprezintă, de fapt, o revenire. Nicolas Popescu, nimeni altul decât fiul președintelui Farul, fostul mare internațional Gică Popescu. Nemulțumit de faptul că juca prea puțin la echipa mare a alb-albaștrilor, mijlocașul în vârstă de 20 de ani a ales să se transfere la începutul sezonului la FC Voluntari. Doar că la ilfoveni a bifat doar trei prezențe și un total de 45 de minute. Drept urmare a făcut drum întors la Constanța, dar șansele să joace sunt foarte mici, pe postul său fiind deja patru opțiuni mult mai valoroase, Constantin Grameni, Tudor Băluță, Dragoș Nedelcu și Kevin Dokoure.

Pe lista jucătorilor doriți de constănțeni pare să fie un jucător mai puțin cunoscut, Ricardo Farcaș, un fundaș central în vârstă de 22 de ani care evoluează în Italia, în Serie C, la Siena. Fostul internațional de tineret are 50 de prezențe în tricoul formației italiene, pentru care a marcat un gol.

Alexi Pitu, spre CFR Cluj?

Unul dintre cei mai buni jucători din prima parte a campionatului, Alexi Pitu, este dorit insistent de campioana CFR Cluj. Mijlocașul în vârstă de 20 de ani are un sezon excelent, strângând 5 goluri și 5 pase decisive. Clujenii par să fi pregătit o ofertă consistentă, în jur de un milion de euro, și forțează tratativele în această perioadă.

Alți doi jucători importanți, Constantin Grameni și Denis Alibec au atras atenția echipelor mari. Primul, în vârstă de doar 20 de ani, a adunat 3 goluri și 4 pase decisive, chiar dacă este mijlocaș defensiv. Al doilea, aflat într-o revenire de formă spectaculoasă, a ajuns la 9 goluri marcate în acest campionat. Chiar dacă a anunțat că intenționează să rămână la Farul până la finalul sezonului, o ofertă convenabilă, atât pentru jucător, cât și pentru club l-ar putea determina pe atacantul în vârstă de 32 de ani să plece de la Constanța.

La capitolul plecări sunt deja patru certitudini, Gabi Torje, Robert Moldoveanu, Robert Ion și Ayrton Mboko, care și-au reziliat contractul cu clubul constănțean. În plus, Jeremy Corinus a plecat la Chindia Târgoviște, după ce a dezamăgit în prima parte a sezonului.
Constănțenii se reunesc mâine la baza sportivă a Academiei Hagi, unde vor continua pregătirile până la reluarea campionatului.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Fetele de la CSM Constanța joacă finala mică de la Sio Cup

0
Baschetbalistele antrenate de Alex Olteanu au pierdut primul joc de la puternicul turneu de verificare din Ungaria Aflată în plină pregătire pentru debutul noului sezon...

Palmares spectaculos pentru sportivele de la CSM Constanța la Mondialele de sambo pe plajă

0
Cele două sportive de la CSM Constanța prezente la Campionatele Mondiale de sambo pe plajă, desfășurate în orașul marocan Casablanca au revenit acasă cu câte...

Proiectul de viitor al triatlonului românesc dă rezultate la cel mai înalt nivel

0
Noua generație de sportivi din strategia dezvoltată de Federația Română de Triatlon a obținut performanțe remarcabile pe plan european, confirmând pașii făcuți către realizarea...

Concluzii la finalul sezonului estival 2024: Cele mai căutate stațiuni au fost Mamaia, Eforie...

0
În 2024, rezervările pentru vacanța de vară în România au crescut în medie cu 3,8% la nivel național, față de perioada similară a...

Medalii strălucitoare pentru micii șahiști de la CSM Constanța la Naționalele pe echipe

0
Micii șahiști de la CSM Constanța, pregătiți de Iulian Mihailov și Marcel Ciubotariu, au obținut rezultate excelente la Campionatele Naționale pe echipe de copii...

„Peluza Marină”, protest la adresa conducerii Farului

0
Fanii constănțeni sunt revoltați din cauza vânzărilor de jucători către rivalele din Superligă  Transferurile din ultimele zile de Farul Constanța au încins relația dintre galerie...