Sportiva de la CSM Constanța a fost vedeta competiției de yachting desfășurată la Hvar
Dublă campioană europeană și vicecampioană mondială la junioare în competițiile de yachting, Ebru Bolat și-a demonstrat din nou valoarea. Sportiva legitimată la CSM Constanța a urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la ultima competiție din 2022. Constănțeanca a încheiat pe primul loc atât în întrecerea feminină, cât și la general, unde au fost incluși și sportivii de pe tabloul masculin, la competiția desfășurată la Hvar, în Croația. La EurILCA Europa Cup Trophy, în ultima zi a anului, au luat startul 57 de sportivi din Europa, care au concurat în condiții de vânt ușor și mediu.
Grație clasării pe prima poziție dintre cei 24 de participanți la categoria ILCA6, Ebru Bolat și-a asigurat puncte importante la finalul celor 6 regate. Competiția din Croația a încheiat un turneu european de 10 competiții, organizate de-a lungul anului în Spania, Belgia, Elveția, Italia, Polonia, Germania, Austria, Cehia, Muntenegru și Croația, la care au fost prezenți peste 1500 de participanți. După rezultate din Croația, Ebru Bolat a încheiat Europa Cup Trophy 2022 pe locul 22 în clasamentul feminin.