Handbalistele antrenate de Cristina Rusali și-au propus să se califice la un turneu final al campionatului național până la finalul junioratului
Prezentă în sezonul trecut în turneul semifinal al campionatului național, echipa de junioare 3 de la CSO Ovidiu are șanse mari să repete performanța în actuala ediție. Handbalistele pregătite de Cristiana Rusali sunt ca și calificate în faza regională a întrecerii interne, aflându-se pe locul secund în ierarhia județeană cu două etape înainte de final. Formația din Ovidiu a înregistrat 8 victorii și 2 înfrângeri, ultimele venind în fața liderului HC Omer.

Primele două clasate obțin calificarea în faza următoare, iar elevele antrenoarei Cristina Rusali au un avantaj de 4 puncte față de principala contracandidată, ocupanta locului 3, CSS Medgidia. “Cred că ne-am asigurat calificarea în grupa valorică, deși mai sunt încă două etape și ne propunem să obținem tot atâtea victorii. Vom juca în faza următoare cu două echipe din București și două din Ploiești”, a spus fosta internațională.
Cantonament la Sinaia
Fetele de la CSO Ovidiu au reluat antrenamentele pentru partea a doua a campionatului încă de săptămâna trecută. Programul de pregătire până la primul meci oficial, programat pe 19 februarie, cuprinde și un stagiu centralizat la Sinaia.

“Nu este un cantonament propriu-zis, pentru că nu vom pune accentul pe forță sau încărcare pe partea fizică. Vom merge la munte spre finalul lunii februarie, între cele două meciuri din faza județeană. Am ales această perioadă pentru că fetele vor fi în vacanță școlară. Majoritatea sunt clasa a 8-a și nu vrem să le scoatem din programul normal. Obiectivul este să strângem și mai mult relații de joc și să unim grupul”a explicat Cristina Rusali.
Chiar dacă își doresc să meargă la turneul final, antrenoarea a dezvăluit că nu există presiunea rezultatelor. “Sigur, ne propunem să câștigăm fiecare meci în parte, dar cel mai important este să creștem în valoare. Vrem să merge la un turneu final până încheiem junioratul, ceea ce înseamnă că avem la dispoziție încă 4-5 ani. Sper să rămânem în aceeași formulă și jucătoarele să fie ferite de accidentări”, a adăugat Cristina Rusali.
Campioane județene la nivel gimnazial
La finalul săptămânii trecute, în sala de sport a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Albatros, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Asociația Județeana de Handbal Constanța.
Având în componență câteva jucătoare de la CSO Ovidiu, echipa de handbal fete a Liceului Tehnologic “Ion Podaru” din Ovidiu a încheiat pe primul loc, devansând echipele de la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia, Școala Gimnazială Nr. 1 Tuzla și Școala Gimnazială Nr. 40 „Aurel Vlaicu” Constanţa. Echipa pregătită de Cristina Rusali și Rodica Gheorghe s-a calificat în faza următoare a competiției, unde va întâlni câștigătoarele din județele Tulcea, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea.










