Elevii lui George Buricea au câștigat primul meci oficial din acest an și sunt pregătiți pentru derby-urile din Liga Naționale
Victorioși în cele două amicale cu Steaua București din această iarnă, handbaliștii de la CSM Constanța au început cu dreptul și meciurile oficiale. Echipa pregătită de George Buricea s-a impus pe terenul “lanternei roșii” a clasamentului Ligii Naționale, CSM Oradea, în etapa a 16-a, mai clar decât o arată scorul, 33-30.
Constănțenii au început în forță și s-au distanțat rapid pe tabela de marcaj, grație liniei de 9 metri, unde Micke Brasseleur și Vitali Komorogorov au fost de neoprit, dar și golurilor înscrise de pivotul Zoran Nikolic. Mai mult, au decis până la pauză soarta partidei, intrând la cabine cu un avantaj consistent, 21-10. La reluare, CSM Constanța a oprit motoarele și le-a permis gazdelor să se apropie. Antrenorul George Buricea a rulat întreg lotul, inclusiv Alexandru Andrei, care a revenit astfel într-un meci oficial, după o pauză de mai bine de 7 luni, cauzată de operația suferită la genunchiul stâng. Pentru elevii lui George Buricea a fost ultimul test înaintea derby-urilor cu CS Minaur Baia Mare și CSM București, decisive în duelul pentru medaliile de argint.
Pentru constănțeni au marcat Micke Brasseleur 8g, Vitali Komorogorov 7g, Zoran Nikolic 5g, Strahinja Stankovic 4g, Andrei Drăgan 3, Valentino Ravnic 2, Daniel Susanu 2, Liviu Caba 1, Ionuț Nistor 1.
Clasament: 1. Dinamo București 48p, 2. CSM Constanța 38p, 3. CS Minaur Baia Mare 33p (15m), 4. CSM București 33p, 5. Steaua București 31p, 6. CSM Focșani 30p, 7. Potaissa Turda 25p, 8. CSU Bacău 20p, 9. CSU Suceava 17p, 10. HC Buzău 16p (15m), 11. CSM Vaslui 16p (15m), 12. Poli Timișoara 13p, 13. CSM Odorheiul Secuiesc 3p (15m), 14. CSM Oradea 0p.