Baschetbaliștii pregătiți de Alex Olteanu au moralul ridicat după evoluția bună din meciul împotriva campioanei U Cluj
Aflată în luptă pentru calificarea în play-off, CSM Constanța joacă vineri seara un meci extrem de important în etapa a 5-a din Top 10 al Ligii Naționale. Echipa pregătită de Alex Olteanu întâlnește, de la ora 19.00, în deplasare, una dintre cele mai în formă echipe ale campionatului, BC CSU Sibiu. Cu o singură victorie în faza a doua a campionatului, constănțenii speră să oprească seria bună a adversarilor. “Sibiu și-a întărit lotul cu două piese de bază în ultimul mercato, are o echipă echilibrată, cu un joc consistent, și un antrenor foarte bun, care este secund la naționala Lituaniei. La Oradea au pierdut la un singur punct, în ultimele secunde, după ce au avut un avantaj de aproape 20 de puncte. Dar și noi suntem într-un moment bun și avem un moral ridicat după evoluție bună din meciul cu U Cluj”, a spus antrenorul Alex Olteanu.
În Top 10, sibienii au bifat trei succese și au fost învinși greu de liderul CSM CSU Oradea, rezultate care i-au urcat pe locul 4. În ultima rundă, s-au impus clar pe terenul celor de la Dinamo București, dar CSM Constanța a mai obținut rezultate bune pe teren străin, chiar dacă era cotată cu a doua șansă.
Clasament: 1. CSM Oradea 23p, 2. U Cluj 23p, 3. Rapid București 21p, 4. BC Sibiu 17p, 5. SCM U Craiova 17p, 6. CSO Voluntari 17p, 7. FC Argeș 16p, 8. Dinamo București 16p, 9. CSM Constanța 15p, 10. SCM OHMA Timișoara 15p.










