Campioana României a bifat al șaselea meci consecutiv fără victorie în Superligă, după o evoluție jenantă
Criza de la Farul Constanța capătă proporții din ce în ce mai îngrijorătoare, campioana României cucerind doar 4 puncte în ultimele 6 etape. Mai mult, acestea au fost obținute în urma celor 4 goluri egaluri de pe teren propriu, împotriva unor echipe mai slab cotate. Ultima ispravă a alb-albaștrilor a venit sâmbătă, pe terenul celor de la FC Voluntari, unde au cedat fără drept de apel, cu 2-4, în etapa a 17-a a Superligii. Prestația băieților lui Gică Hagi, care a stat în tribună, fiind suspendat, a șocat, în special în prima repriză.
Constănțenii au încasat trei goluri în 36 de minute, după niște greșeli uriașe în defensivă. Robert Popescu și Andrei Dumiter, ultimul în două rânduri, au slalomat printre fundașii Farului, care păreau simple jaloane. Cum oaspeții nici măcar nu s-au apropiat de poartă, FC Voluntari a intrat la pauză cu un avans categoric, 3-0.
La reluare, Rivaldinho a marcat rapid, dar orice speranță a fost spulberată de eternul gafeur Dan Sîrbu. Fundașul dreapta, care a ajuns în mod inexplicabil și la naționala României sub 20 de ani, și-a dat autogol după o intervenție hilară. Degeaba a mai înscris o dată Rivaldinho, soarta partidei era decisă, chiar dacă echipa condusă de pe bancă de Cătălin Anghel și-a mai creat câteva ocazii importante.
După acest eșec usturător, Farul mai face un pas în spate în lupta pentru un loc în play-off, care se depărtează tot mai mult, ținând cont că vin meciuri cu fruntașele din Superligă.
Pentru Farul au evoluat: Aioani – Dussaut Larie, M. Popescu, G. Marins (46 Sîrbu) – Vînă (68 Borgnino), Grameni (84 Sali), Kiki (76 N. Popescu) – Ad. Mazilu (46 Rivaldinho), L. Munteanu, Budescu.
Sursă foto: gsp.ro