Campioana României joacă vineri, pe teren propriu, cu FCU Craiova, echipă în fața căreia a pierdut categoric în tur
După startul perfect din acest an, cu victorie în Bănie, Farul Constanța întâlnește vineri, de la ora 20.00, cealaltă echipă din Craiova, cea a lui Adrian Mititelu. Campioana României primește vizita celor de la FCU Craiova, în etapa a 23-a a Superligii, într-o partidă de totul sau nimic pentru olteni. Dacă băieții lui Gică Hagi se află în primele șase poziții ale clasamentului, oaspeții își cam joacă ultima șansă la calificarea în play-off. În plus, vin după o înfrângere dureroasă în Giulești, după ce au avut un avantaj de două goluri în fața Rapidului.
Constănțenii pot profita de această situație, mai ales că au de luat o revanșă după eșecul drastic din turul sezonului regulat, 0-4, iar evoluția de săptămâna trecută a arătat o creștere evidentă a nivelului de joc.
În plus, managerul tehnic al grupării de pe Litoral va avea la dispoziție doi jucători de bază, Constantin Budescu și Constantin Grameni, absenți etapa precedentă din cauza cumulului de cartonașe galbene. Totuși, vor lipsi în continuare Dan Sîrbu și Tudor Băluță, incomplet refăcuți după accidentări mai vechi. În privința postului de portar, locul lăsat liber de plecarea lui Marian Aioani la Rapid va fi ocupat de Alexandru Buzbuchi.
Un succes ar consolida poziția campioanei în drumul spre play-off și i-ar apropia pe alb-albaștri de la malul mării de podium. În acest moment, Farul ocupă locul 6, cu 33 de puncte, la doar trei lungimi de ocupanta poziției secunde, CFR Cluj.










