miercuri, septembrie 11, 2024
spot_img
AcasăPonturi de vacanțăCalatoriiTOP 10 Experiențe de neratat în SANTORINI

TOP 10 Experiențe de neratat în SANTORINI

Santorini este insula grecească unde ai cea mai variată gamă de atracții. Sunt efectiv zeci de activități, excursii și tururi pe care le poți face. În Fira găsești numeroase birouri de turism de unde poți lua excursiile locale. De asemenea, cei de la recepția hotelurilor te pot ajuta să rezervi un tur sau o croazieră.

Iată care sunt cele mai populare atracții:

  1. Croazieră pe mare, dimineață sau la apus, când peisajul vulcanic văzut dinspre mare este spectaculos. Sunt o mulțime de croaziere din care poți alege, dar în principiu toate au același traseu: vulcanul, izvoarele termale, insula Thirassia, Plaja Roșie sau chiar Plaja Albă. În croazierele de dimineață ai ocazia să înoți, iar în cele de după-amiază poți admira cel mai romantic apus de soare. Sunt disponibile de la jumătatea lunii aprilie până la sfârșitul lui octombrie.

2. Degustare de vinuri. Producția de vinuri în Santorini datează de pe vremea romanilor, și vinurile locale sunt în prezent exportate peste tot în lume. Unele tururi combină vizita la crame cu posibilitatea de a admira apusul de soare într-un decor idilic, în timp ce savurezi un platou de brânzeturi și un vin bun.

3. Plajele superbe. Ai Plaja Roșie (Red Beach), un peisaj ireal, unde stâncile roșiatice contrastează cu apele turcoaz ale mării. Poteca de acces este destul de abruptă, se recomandă încălțăminte adecvată (nu sandale, nu papuci). În apropiere se află situl arheologic Akrotiri, îl puteți vizita în aceeași zi. Plaja cu nisip negru din Perissa este locul ideal pentru familiile cu copii, Plaja Albă (Vlychada) este unul din cele mai liniștite locuri ale insulei, iar pe plaja din Kamari poți observa aterizarea avioanelor, aeroportul fiind în apropiere. Pe plaja Monolithos poți face Surfing și Kite-surfing.

4. Akrotiri, considerat Pompei-ul Greciei. Orașul a fost distrus peste noapte de erupția vulcanului, în secolul 16 î.Ch., și este considerat locul care a inspirat povestea Atlantidei. Farul din Akrotiri este un alt loc unde ai priveliști spectaculoase.

5. Oia, satul pitoresc, probabil cel mai fotografiat loc de pe pământ. Și probabil cel mai aglomerat, apusul de soare în Oia fiind considerat o experiență magică. Ammoudi Bay, golful de sub Oia, este locul unde vei vedea cele mai cristaline ape și vei putea savura cele mai bune fructe de mare.

6. Pyrgos și Megalochori, sate tradiționale din centrul insulei. Vizitează Pyrgos dacă vrei să scapi de mulțimile din Oia, apusul de soare este la fel de spectaculos văzut de aici, iar în apropiere se află numeroase crame unde poți face degustări de vinuri. Pyrgos a fost capitala insulei, și majoritatea caselor sunt vechi de 2-300 ani. Megalochori este un labirint de străduțe întortocheate, cu case albe și cupole albastre, de unde vei putea admira întreaga caldera.

7. Hiking între Fira și Oia, un drum de aproximativ 2,5-3 ore, în care vei fi răsplătit cu cele mai frumoase priveliști asupra calderei. Nu este un drum greu, dar ar fi bine să ai o anumită condiție fizică și multă apă în rucsac. De preferat să faci drumeția asta dimineața devreme sau spre seară, când soarele își pierde puterea.

8. Spectacol cu nuntă grecească. Vei dansa dansuri grecești, vei savura mâncărurile și vinurile locale și te vei distra spărgând farfurii.

9. Cinema în aer liber (Kamari), deschis din mai până în septembrie, de la ora 20.30. Filmele sunt în engleză, cu subtitluri în limba greacă.

10. Ședință foto “flying dress” lângă acoperișurile albastre din Imerovigli sau Oia, o experiență unică, fabuloasă, ce a devenit, în ultima vreme, virală. Ședința foto de o oră costă în jur de 3-400 euro.

Dacă nu ai mult timp de stat în Santorini, alege o croazieră la apus, mergi în Oia sau la o cramă. Indiferent ce vei face, sau unde vei sta, un lucru e sigur: Santorini va fi în Top 3 locuri în care ai fost vreodată! Citește și: Tot ce trebuie să știi pentru o vacanță reușită în Santorini.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Fetele de la CSM Constanța joacă finala mică de la Sio Cup

0
Baschetbalistele antrenate de Alex Olteanu au pierdut primul joc de la puternicul turneu de verificare din Ungaria Aflată în plină pregătire pentru debutul noului sezon...

Palmares spectaculos pentru sportivele de la CSM Constanța la Mondialele de sambo pe plajă

0
Cele două sportive de la CSM Constanța prezente la Campionatele Mondiale de sambo pe plajă, desfășurate în orașul marocan Casablanca au revenit acasă cu câte...

Proiectul de viitor al triatlonului românesc dă rezultate la cel mai înalt nivel

0
Noua generație de sportivi din strategia dezvoltată de Federația Română de Triatlon a obținut performanțe remarcabile pe plan european, confirmând pașii făcuți către realizarea...

Concluzii la finalul sezonului estival 2024: Cele mai căutate stațiuni au fost Mamaia, Eforie...

0
În 2024, rezervările pentru vacanța de vară în România au crescut în medie cu 3,8% la nivel național, față de perioada similară a...

Medalii strălucitoare pentru micii șahiști de la CSM Constanța la Naționalele pe echipe

0
Micii șahiști de la CSM Constanța, pregătiți de Iulian Mihailov și Marcel Ciubotariu, au obținut rezultate excelente la Campionatele Naționale pe echipe de copii...

„Peluza Marină”, protest la adresa conducerii Farului

0
Fanii constănțeni sunt revoltați din cauza vânzărilor de jucători către rivalele din Superligă  Transferurile din ultimele zile de Farul Constanța au încins relația dintre galerie...