În cazul unei victorii, băieții lui Gică Hagi îi scot pe giuleșteni din cursa pentru cupele europene și fac încă pas important în lupta pentru locul 2 în Superligă
Cu cinci etape înaintea finalului actualului sezon al Superligii, Farul Constanța respiră din nou aerul înalt al podiumului. Așa cum s-a întâmplat și în ediția precedentă, când alb-albaștrii au cucerit titlul de campioană pentru prima oară în istoria echipei din orașul de la malul mării. Și asta chiar dacă mulți anunțau că băieții lui Gică Hagi nici măcar nu vor prinde nici play-off-ul și se bucurau de un eventual eșec al constănțenilor. Doar că puștii crescuți la Academia „Regelui” s-au ridicat încă o dată și au înșirat victoriile, recuperând distanța fața de formațiile care visau la titlu.
Mai mult, pe Rapid București, echipă care a cheltuit milioane de euro pe achiziții, au și depășit-o în clasament. Iar cu o victorie în duelul direct din etapa a 6-a a play-off-ului, programat miercuri, de la ora 19.00, pe teren propriu, îi pot scoate pe giuleșteni din cursa pentru cupele europene și pentru medaliile de vicecampioni. Nu va fi ușor chiar dacă oaspeții nu au mai câștigat de cinci runde, obținând un singur punct, chiar la finalul săptămânii trecute, în fieful liderului FCSB. Din păcate, Gică Hagi nu-l va avea la dispoziție pe eroul ultimelor două meci, Ionuț Cojocaru, care se confruntă cu probleme musculare. Alți doi jucători de bază, Ionuț Larie și Narek Grigoryan, nu sunt la capacitate maximă din cauza accidentărilor și prezența lor în formula de bază este sub semnul întrebării.
Alb-albaștrii au însă un mare atu, plăcerea de a juca fotbal, care le-a adus rezultate excelente din ultima perioadă, la pachet cu moral de fier. În plus, vor beneficia de sprijinul fanilor, care vor umple tribunele micuței arene de la Ovidiu și vor crea o atmosferă încinsă, Rapid fiind una dintre rivalele tradiționale ale Farului.