Fetele antrenate de Alex Olteanu au câștigat toate cele trei competiții disputate în acest sezon pe plan intern: Campionatul, Cupa României și Cupa Federației
Constanța este noua capitală a baschetului feminin românesc, după un sezon perfect în care a cucerit toate cele trei trofee puse în joc. După Cupa Federației și Cupa României, CSM Constanța a câștigat și titlul de campioană în Liga Națională, după o finală spectaculoasă cu FCC Baschet UAV Arad. Reprezentanta orașului de la malul mării a intrat astfel în Hall of Fame al baschetului feminin românesc, alături de Universitatea Cluj-Napoca (14 titluri), CSM Târgoviște (12), Baschet UAV / ICIM Arad (9), Rapid București (9), Politehnica București (8), Sepsi (7), Știința București (4), Constructorul București (4), Sportul Studențesc (3), CSM Oradea, Voința București și ACRO București, câte un titlu. Mai mult, elevele lui Alex Olteanu a pus capăt supremației celor de la Sepsi Sfântul Gheorghe, care încheiaseră ultimele 7 sezoane pe primul loc.
Trofeul revanșei pentru Annemarie Godri-Părău
Campioanele au primit medaliile de aur departe de casă, în sala din Arad, dar în aplauzele gazdelor, care au recunoscut superioritatea constănțeancelor. Onoarea și bucuria de a primi trofeul în numele echipei i-a revenit veteranei Annemarie Godri-Părău. La 40 de ani, conducătorul de joc al constănțencelor a sărbătorit performanța exact în locul în care a câștigat primul titlu din carieră, în urmă cu 24 de ani. “Am avut meciuri grele cu Aradul, dar mă bucur din tot sufletul că am reușit să câștigăm. Voi mai juca încă un an la Constanța și abia aștept să văd cum va fi sezonul următor. Sper că vom reuși să îndeplinim aceleași obiective. Le mulțumesc fanilor, i-am simțit alături de noi pe teren și pentru ei am jucat tot timpul”, a mărturisit emoționată fosta internațională.
“Sunt extraordinar de fericit pentru Anne. Nu a avut parte de un tratament corect, a îndurat multe lucruri în acest sezon. Este un sportiv desăvârșit”, a adăugat antrenoul Alex Olteanu, referindu-se la felul în care a fost tratată multipla campioană națională de o anumită adversară.
Campion în sezonul de debut
Aflat la primul său an pe banca echipei feminine, după ce a antrenat doar în competiția masculină, Alex Olteanu a trăit bucuria câștigării trofeului cu lacrimi în ochi. Cel a cărui carieră este legată de Constanța de la primii pași în baschet, la cea de jucător și tehnician, a dedicat titlul mamei sale și băiatul său, Mihnea. “Sunt fericit în primul rând pentru fete, pentru că meritau acest titlu. Au avut un an foarte greu și a fost o presiune extrem de mare pe umerii lor. Recunosc că mi-a fost frică de acest al treilea meci al finalei, de la Arad. Știam ce lot bun au adversarele și că ne pot pune probleme. Din fericire, am reușit un meci foarte bun din punct de vedere tactic și de aceea cred că am câștigat destul de ușor. Publicul constănțean este parte din echipa noastră, din inima noastră. În meciurile grele pe care le-am avut în acest sezon ne-au susținut, iar titlul acesta este și al lor”, a spus tehnicianul în vârstă de 42 de ani.
Totodată, Alex Olteanu a dezvăluit că, după o scurtă vacanță, va demara pregătirea noului sezon împreună cu oficialii din conducerea clubului, ținta fiind apărarea trofeului cucerit și un parcurs cât mai bun în cupele europene: “Trebuie să începem deja să lucrăm la sezonul următor pentru că ne așteaptă o misiune extraordinar de grea. Este greu să ajungi sus, dar este și mai greu să te menții acolo. Trebuie să construim o echipă și mai puternică, pentru că toate celelalte formații se vor întări”.
“Constanța merită să fie în top!”
Artizanul construcției care a adus în premieră trofeul suprem din baschetul feminin constănțean la Constanța, directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș, a mărturisit cu mândrie că performanța obținută reprezintă un moment istoric pentru orașul Constanța. “Ne bucurăm foate mult că am reușit să aducem și titlul de campioană la Constanța, după ce am câștigat și Cupa României. În acest sezon, am câștigat toate trofeele puse în joc în competițiile din baschetul feminin românesc: campionatul, Cupa României și Cupa Federației. Mă bucur foarte mult pentru fetele noastre, pentru staff, dar cel mai mult mă bucur pentru fanii constănțeni, pentru orașul Constanța, care merită să fie în top. Este un moment istoric”, a spus oficial constănțean.
Totodată, Andrei Talpeș a mulțumit pentru susținere administrației locale, care sprijină sportul constănțean și care a făcut posibilă crearea unui club puternic în doar doi ani de la înființare: “Am avut un oraș întreg în spate și asta contează cel mai mult. Mă bucur că municipalitatea, prin Primăria Municipiului Constanța, prin consilierii locali, a înțeles cât de important este sportul și cât de important este să investim în acest segment social, iar rezultatele se văd la numai 2 ani de la înființare. Mă bucur foarte mult pentru că avem atât de mulți oameni, atât de mulți copii care vin să facă sport, iar astfel de performanțe îi inspiră. Și am un mesaj pentru acești copii: indiferent ce spun alții, important este să meargă mereu mai departe, să muncească și să-și urmărească visurile!”