Constănțăncele au un avans de 3 puncte față de ardelence cu cinci etape înaintea de finalul campionatului
Promovată în premieră în prima ligă în vara anului trecut, Farul Constanța este tot mai aproape de câștigarea titlului de campioană în Superliga feminină de fotbal. Fetele antrenate de Raluca Sârghe-Simes au trecut cu bine peste un nou test în fieful principalei contracandidate, U Cluj, actuala deținătoare a trofeului. Constănțencele au terminat la egalitate, 0-0, partida disputată miercuri, în etapa a 7-a din play-off și își menține avansul de 3 puncte față de ardelencele în fruntea clasamentului. În plus, cealaltă pretendentă la prima poziție, Poli Timișoara, a cedat surprinzător, pe teren propriu, 0-1, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Drept urmare, Farul este favorită la câștigarea medaliilor de aur, cu cinci etape rămase din campionat, mai ales că programul o avantajează, disputând duelul decisiv cu U Cluj pe teren propriu.
Farul a început meciul de la Cluj în următoarea formulă: Onyango – Craiovan, Colesnicenco, Stanciu, Mango – Bortan, Iordăchiuși, Cristea – Istrate, Rus, Gnaly. Au mai intrat: Chiper, Croitoru, Bogoș, Deca.
Clasament: 1. Farul 42p, 2. U Cluj 39p, 3. Poli Timișoara 38p, 4. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 33p.