marți, aprilie 29, 2025
spot_img
AcasăSporturiFarul a încheiat la egalitate amicalul cu vicecampioana Bulgariei

Farul a încheiat la egalitate amicalul cu vicecampioana Bulgariei

Farul Constanța a profitat de întreruperea campionatului, datorată meciurilor echipei naționale în Liga Națiunilor și a disputat sâmbătă un meci amical. Adversarul alb-albaștrilor în partida disputată la baza sportivă de la Academia Hagi de la Ovidiu a fost vicecampioana Bulgariei, Cerno More Varna, echipă aflată pe locul 4 în clasamentul întrecerii din țara vecină. Fără Denis Alibec, Narek Grigoryan și Eduard Radaslavescu, convocați la reprezentativelor României și Armeniei, dar și fără o parte dintre jucători importanți, accidentați, managerul tehnic al gazdelor, Gică Hagi a folosit în partea secundă mai mulți juniori.

Întâlnirea s-a încheiat la egalitate, 1-1, golul Farului fiind reușit de Ionuț Vînă, în prima repriză. Următorul meci oficial al constănțenilor este programat vineri, de la ora 20.30, pe teren propriu, cu Oțelul Galați, în etapa a 17-a a Superligii.

Sursă foto: Farul Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.