Elevii lui Dan Fleșeriu au învins pe CSM Petrolul Ploiești în partida disputată vineri, în Sala Sporturilor
Presată de situația din clasament, CSM Constanța a oprit serie neagră din ultima perioadă și a obținut a doua victorie din actualul sezon al Ligii Naționale masculine de baschet. Elevii lui Dan Fleșeriu au câștigat duelul cu CSM Petrolul Ploiești, disputat vineri, în Sala Sporturilor, în etapa a 9-a. Constănțenii s-au impus cu 82-72, revenind în partea a doua a întâlnirii, după ce au fost conduși la pauză.
Gazdele au început bine jocul, dar adversarii au întors situația de pe tabela de marcaj, adjudecându-și clar primul sfert, 26-17. În ciuda eforturilor depuse de Jorden Duffy, ploieștenii s-au menținut la conducere în permanență și în sfertul secund, iar diferența nu s-a micșorat decât cu un punct până la pauză, 51-43. În partea a doua jocului, a ieșit la rampă și Kevaughn Allen, iar CSM Constanța a recuperat spectaculos, trecând în avantaj la mijlocul sfertului al treilea. Mai mult, echipa pregătită de Dan Fleșeriu a intrat în sfertul final cu un mic avans, 64-59.
Oaspeții au forțat revenirea în ultima parte, dar constănțenii nu le-a dat nicio șansă, au învins fără emoții și reintră în cărți în lupta pentru un loc de play-off.
Au punctat pentru CSM Constanța: Duffy 24p, Allen 21p, Baciu 10p, Stevenson 8p, Philmore 7p, Andrieș 6p, Pratt 6p.
Celelalte rezultate ale etapei: SCMU Craiova – CS Râmnicu Vâlcea 95-73, Rapid București – FC Argeș Pitești 79-73, CSM Galați – SCM Timișoara 84-69, Dinamo București – CSO Voluntari 69-88, BC CSU Sibiu – CSM CSU Oradea 64-93, CSM Corona Brașov – U Cluj 67-107. Luni, de la ora 18.00, se joacă partida CSM Târgu Mureș – Steaua București.
Clasament: 1. CSM Oradea 18p (9p), 2. CSO Voluntari 16p (9m), 3. Rapid București 15p (9m), 4. CSM Corona Brașov 15p (9m), 5. U Cluj 14p (8m), 6. CS Râmnicu Vâlcea 14p (9m), 7. CSM Târgu Mureș 13p (8m), 8. SCM Timișoara 13p (9m), 9. BC CSU Sibiu 13p (9m), 10. SCMU Craiova 13p (9m), 11. Steaua București 12p (8m), 12. FC Argeș 12p (9m), 13. Dinamo București 12p (9m), 14. CSM Constanța 11p (9m), 15. CSM Galați 10p (9m), 16. CSM Petrolul Ploiești 9p (8m).