Studentele antrenate de Florin Voinea și Cristian Carapcea au câștigat toate meciurile disputate la turneul de la Oradea
Echipa feminină de volei de la Universitatea Ovidius din Constanța a câștigat pentru al treilea an consecutiv titlul de campioană universitară. Fetele antrenate de Florin Voinea, cel care pregătește și formația din prima ligă, CSM Constanța, și Cristian Carapcea, s-a impus la competiția desfășurat la Oradea, la finalul săptămânii trecute. Studentele constănțene au avut un parcurs perfect, cu victorii pe linie și fără să cedeze vreun set. Astfel, fetele de la Universitatea Ovidius din Constanța au încheiat pe primul loc în grupă după ce au trecut de Universitatea Vasile Alecsandri Bacău, cu 2-0 (25-20, 26-24), UMF Victor Babeș Timișoara, cu 2-0 (25-11, 25-1), și UNST Poli București, cu 2-0 (25-13, 25-21). Finala, disputată împotriva celor de la Universitatea Națională de Educație Fizică si Sport București, a fost dominată autoritar de elevele antrenorilor Florin Voinea și Cristian Carapcea, care au învins cu 3-0 (25-16, 25-10, 25-12).
Din lotul care contribuit la câștigarea trofeului au făcut parte două jucătoare de la CSM Constanța, Alexandra Spînoche și Minca Andreea Cristea, dar și reprezentante ale altor echipe din Divizia A1, CSO Voluntari, Dinamo București, CSM Volei Alba Blaj, CSU Medicina CNUE Tg. Mureș și Rapid București. Echipa Universității Ovidius din Constanța a avut următoarea componență: Alexandra Spînoche, Silvia Coman, Larisa Vasilică, Teodora Iancu, Carmina Bordea, Bianca Grama, Mihaela Otcuparu, Georgiana Popa, Andra Cojocaru, Minca Andreea Cristea, Deona Pricop și Adriana Burtea, toate studente ale Facultății de Educație Fizică și Sport.
Sursă foto: Universitatea Ovidius din Constanța










