miercuri, aprilie 30, 2025
spot_img
AcasăSporturiPrimăria Constanța a anunțat motivele revocării lui Andrei Talpeș din fruntea CSM...

Primăria Constanța a anunțat motivele revocării lui Andrei Talpeș din fruntea CSM Constanța

Autoritățile au anunțat controale privind situația economică a clubului, dar nu au menționat nimic despre achitarea datoriilor către sportivi și antrenori

Primăria Municipiului Constanța a anunțat oficial revocarea din funcția de director al CSM Constanța a lui Andrei Talpeș, indicând și motivele care au dus la această decizie. Totodată, autoritățile locale au dezvăluit că organele abilitate vor efectua un control amănunțit privind situația economică a clubului, fiind vizată perioada de la înființare până în prezent. Din păcate, lipsește orice referire la achitarea restanțelor salariale către sportivi și antrenori, care nu au mai fost plătiți de luni bune.

„Consilierii locali au aprobat revocarea din funcția de director al CSM Constanța a domnului Andrei Talpeș, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat în sedința extraordinară a Consiliului Local al municipiului Constanța, cu 25 de voturi pentru. Revocarea din funcția de director a domnului Andrei Talpeș s-a realizat la propunerea Comisiei de evaluare a activității managerului CSM Constanța.

Andrei Talpeș nu s-a prezentat la audierile comisiei și a refuzat să pună la dispoziție documentele solicitate, nerespectând obligațiile care îi revin conform contractului de management. Totodată, managerul CSM Constanța a desfășurat, pe parcursul mandatului, un management defectuos, care a dus la acumularea de datorii de la un mandat la altul. Andrei Talpeș nu a luat măsurile necesare pentru a se încadra în bugetul alocat. Reamintim faptul că CSM Constanța a beneficiat în 2024 de un buget de 35.000.000 lei(aproximativ 7.000.000 de euro), fonduri care nu au acoperit integral cheltuielile angajate de conducerea clubului plus datoriile din anul 2023, când a avut alocat un buget de 10 milioane de euro.

Totodată, având în vedere situația de criză existentă la nivelul CSM Constanța, comisia de evaluare a stabilit că este necesară efectuarea unor controale din partea organismelor abilitate, care să prezinte un raport privind situația economică a clubului din 2021 și până în prezent.

Încetarea contractului de management al domnului Andrei Talpeș se va realiza începând cu data de 01.01.2025”.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.