Băieții lui Gică Hagi se vor pregăti la propria bază sportivă, unde vor disputa și un amical cu bulgarii de la Cerno More Varna
După 21 de etape în care inconstanța a fost cuvântul de bază, Farul Constanța a intrat în vacanța de iarnă într-o poziție delicată în clasamentul Superligii. Fără victorie în ultimele cinci runde, băieții lui Gică Hagi ocupă locul 12, chiar deasupra locurilor care duc în barajul pentru menținerea în prima ligă, cu doar 2 puncte în față următoarelor clasate. Totuși, distanța față de zona locurilor de play-off este de doar 7 puncte, iar constănțenii speră să aibă un parcurs perfect în cele 9 etape rămase din sezonul regulat și să-și îndeplinească în mod miraculos obiectivul fixat pentru prima parte a campionatului.
Alb-albaștrii vor avea doar 12 zile libere pentru a-și încărca bateriile și a petrece Sărbătorile de Iarnă alături de cei dragi. Astfel, vor relua antrenamentele pe 4 ianuarie, după ce vor efectua obișnuita vizită medicală. Constănțenii vor face pregătirea de iarnă la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu, urmând să dispute și o partidă de verificare, pe arena centrală, pe 11 ianuarie, în compania unui adversar deja tradițional, vicecampioana Bulgariei, Cerno More Varna. Băieții lui Gică Hagi vor juca primul meci oficial pe teren propriu, pe 20 ianuarie, împotriva celor de la UTA Arad.