marți, aprilie 29, 2025
spot_img
AcasăSporturiSe mai construiește stadionul la Constanța? Gică Popescu spune că se face!

Se mai construiește stadionul la Constanța? Gică Popescu spune că se face!

Președintele Farului susține că lucrările vor începe, cel mai probabil, în luna martie a anului viitor

La mai mult de un an de la demolarea vechii arene, Constanța încă așteaptă demararea construcției noului stadion. Conform autorităților locale, dar și conducerii Farului, întârzierea a fost cauzată de probleme birocratice, nu de lipsa banilor. Criza financiară cu care se confruntă România și anunțatele restrângeri bugetare pun însă sub semnul întrebării începerea lucrărilor, ținând cont valoarea totală a proiectului se ridică la peste 100 milioane de euro și Guvernul României a aprobat în acest an și construcția altor stadioane, la Pitești, Timișoara, Hunedoara și București, în Ștefan cel Mare.

Totuși, președintele clubului constănțean, Gică Popescu, totodată consilierul personal pe probleme de sport al fostului și actualului premier, Marcel Ciolacu, susține că nu există nicio problemă în acest sens. Fostul mare internațional a anunțat că au fost obținute toate aprobările de către Compania Națională de Investiții, iar constructorul se va apuca de treabă în primăvara anului viitor. „Stadionul a intrat în linie dreaptă, s-a semnat contractul acum câteva săptămâni la Guvern. Eu cred că atunci când va permite timpul vor începe lucrările. Sperăm că undeva în luna martie”, a declarat Gică Popescu. Spusele sale au fost întărite de Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, care a confirmat că au fost depășite toate obstacolele birocratice și a fost semnat contractul de execuție.

Deocamdată, locul unde ar trebui să se ridice stadionul s-a transformat într-o adevărată junglă urbană în centrul orașului, fiind năpădit de buruieni. Iar dacă lucrările vor începe în primăvară, Farul va putea disputa primul meci pe noua arenă, cu o capacitate de 18.000 de locuri, abia la începutul anului 2027, dacă va fi respectat termenul de finalizare.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.