vineri, februarie 14, 2025
spot_img
AcasăSporturiCSM Constanța a încheiat anul cu o înfrângere dramatică în prelungiri

CSM Constanța a încheiat anul cu o înfrângere dramatică în prelungiri

Baschetbaliștii antrenați de Valentin Boian rămân cu 3 victorii în actualul sezon al Ligii Naționale, după ce au cedat în duelul cu CSM Târgu Mureș 

La ultimul meci din acest an, CSM Constanța a fost aproape de o victorie spectaculoasă sâmbătă, în fața propriilor suporteri, în Sala Sporturilor. Baschetbaliștii antrenați de Valentin Boian au luptat de la egal la egal cu CSM Târgu Mureș, fiind nevoie de prelungiri pentru a decide învingătoarea. În cele din urmă, oaspeții s-au impus cu 117-114, iar constănțenii rămân cu doar trei victorii în acest sezon.

Cu Isaiah Philmore revenit la echipă, după ce plecase din cauza restanțelor financiare, gazdele au condus pe tot parcursul primului sfert, dar adversarii au revenit pe final și l-au câștigat la limită, 21-20. Și sfertul secund a fost echilibrat, cu cele două formații succedându-se la conducerere, însă ardelenii au fost mai exacți în ultimele minute înaintea pauzei și au intrat la vestiare în avantaj, 46-41. Oaspeții au condus ostilitățile în sfertul al treilea, având și un avans de 12 puncte, dar CSM Constanța a redus din handicap înaintea intrării în ultimul sfert, 72-78. Elevii lui Valentin Boian au continuat cursa revenirii, au trecut la conducere și, cu 11 secunde înaintea de finalul timpului regulamentar, aveau un avantaj de 4 puncte, 94-90. Adversarii au punctat rapid, apoi Jorden Duffy a pasat greșit și Monyea Pratt a fost forțat să faulteze. Amedeo Casale a transformat ambele aruncări libere și, la finalul celor 40 de minute, scorul a fost egal, 94-94.

Prelungirile au fost pe muchie de cuțit, însă ardelenii au făcut mai puține erori și au câștigat la diferență de o singură posesie. Este a doua oară în acest campionat când CSM Constanța pierde în prelungiri, după meciul de la Timișoara, iar viitorul nu se anunță roz pentru formația din orașul de la malul mării, care se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii și membrii staff-ului tehnic fiind neplătiți de patru luni.

Au punctat pentru CSM Constanța: Stevenson 25p, Philmore 22p, Duffy 22p, Pratt 16p, Andrieș 16p, Balan 8p, Gribinic 3p, Oprean 2p.

Celelalte rezultate ale etapei: CSM Petrolul Ploiești – Steaua București 83-85, U Cluj – CS Râmnicu Vâlcea 97-100, CSO Voluntari – CSM Galați 116-88, Rapid București – CSM Corona Brașov 67-79. Duminică sunt programate partidele – ora 18.00: CSM CSU Oradea – SCM Timișoara, 19.45: Dinamo București – BC CSU Sibiu, luni, ora 19.00: FC Argeș – SCMU Craiova.

Clasament: 1. CSM CSU Oradea 26p (13m), 2. CSO Voluntari 26p (14m), 3. CS Râmnicu Vâlcea 24p (14p), 4. Rapid București 23p (13m), 5. U Cluj 22p (13m), 6. CSM Corona Brașov 22p (14m), 7. CSM Târgu Mureș 21p (14m), 8. Steaua București 20p (14m), 9. FC Argeș 20p (13m), 10. SCM Timișoara 19p (13m), 11. SCMU Craiova 19p (13m), 12. Dinamo București 19p (13m), 13. CSM Constanța 17p (14m), 14. BC CSU Sibiu 17p (13m), 15. CSM Galați 15p (14m), 16. CSM Petrolul Ploiești 14p (13m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Transferuri de top la CSM Constanța! Campioana reintră în lupta pentru titlu!

0
Cele patru baschetbalistele străine cu CV-uri impresionante vor debuta pentru echipa pregătită de Alina Șerban și Norbert Kovasch în meciul de duminică împotriva celor...

CSM Constanța luptă vineri cu Dinamo în primul tur al Cupei României

0
Întărită prin venirea americancei Moriah Elisaia Seleisa, echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began încearcă să-și asigure un loc în sferturile de finală...

Farul și-a trimis tinerii de perspectivă să joace în ligile inferioare

0
Alb-albaștrii i-au împrumutat pe puștii crescuți în Academia Hagi, pentru a prinde experiență la nivel de seniori în meciurile oficiale În această iarnă, Farul Constanța...

Nici cu întăriri nu s-a putut! CSM Constanța, învinsă în sferturile Cupei României la...

0
Chiar dacă a transferat peste noapte un jucător american, echipa pregătită de Valentin Boian a cedat în duelul cu CSM Târgu Mureș Baschetbaliștii de la...

Președintele de onoare de la CS Pantheon Constanța, George Teșeleanu, invitat special la Paris...

0
Constănțeanul s-a întâlnit în capitala Franței cu mari personalități ale judo-ului mondial, în frunte cu Marius Vizer, președintele IJF, și Laszlo Toth, presedintele EJU Președintele...

Egal fără goluri pentru Axiopolis Cernavodă în amicalul de la Fetești

0
Fără mai mulți jucători de bază, Șoimii au remizat în a patra partidă de verificare din pauza competițională  Pe un ger patrunzător și un teren...