Baschetbalistele pregătite de Alina Șerban și Norbert Kovasch au avut o evoluție onorabilă în fața mult mai experimentatelor adversare
Primul meci pe teren propriu din acest an pentru tânăra echipă feminină de baschet de la CSM Constanța a fost unul special. Fetele antrenate de Alina Șerban și Norbert Kovasch au primit sâmbătă vizita celor de la Rapid București, în etapa a 10-a a Ligii Naționale, iar oaspetele au venit în Sala Sporturilor cu întăriri de ultimă oră. Astfel, giuleștecele i-au avut pe banca tehnică pe managerul Andrei Talpeș, fostul director al clubului constănțean, și pe antrenorul Alex Olteanu, tehnicianul care a condus pe formația din orașul de la malul mării către titlul de campioană. În plus, pe teren au fost trei foste jucătoare ale echipei constănțene, Gabriela Mărginean, Zada Williams și Andela Delic, lipsind în schimb Annemarie Godri-Părău. Toți au părăsit CSM Constanța la începutul anului, din cauza problemelor financiare, semnând cu Rapid chiar în această săptămână.
Marea surpriză a fost însă revenirea la echipa constănțean a uneia dintre cele mai experimentate și valoroase jucătoare din Liga Națională, Miljana Dzombeta. Împreună cu Gabi Irimia, Anisia Croitoru și junioarele din lotul gazdelor, a încercat să le țină piept adversarelor și, în multe momente, evoluția din teren le-a adus aplauze din partea fanilor. Oaspetele au început tare și au câștigat clar primul sfert, cu 26-13, dar elevele antrenorilor Alina Șerban și Norbert Kovasch au revenit și au redus din handicap în debutul sfertului secund. Ultimele minute înainte de pauză le-au aparținut giuleștencelor, care au mărit un pic diferența până la pauză, 49-32. Și sfertul al treilea a fost echilibrat, fiind adjudecat de Rapid la o singură posesie, astfel că s-a intrat în sfertul final cu 76-46. Cu o rotație mult mai generoasă, oaspetele au controlat finalul și s-a impus în cele din urmă cu 103-69, dar jocul fetelor de la CSM Constanța dă speranțe în perspectiva restanței de miercuri cu CS Universitar Brașov.
Au punctat pentru CSM Constanța: Irimia 18p, Dzombeta 17p, Croitoru 12p, Cain 9p, Ercuță 8p, Carp 3p, Teja 2p.
Celelalte rezultate ale etapei: Cluj – Agronomia București 82-57 și Sepsi Sfântu Gheorghe – FCC Baschet UAV Arad 67-56. Duminică, de la ora 14.30, se dispută partida CS Universitar Brașov – CSM Târgoviște. Clasament: 1. Sepsi Sfântu Gheorghe 18p (10m), 2. FCC Baschet UAV Arad 17p (10m), 3. CSM Târgoviște 16p (9m), 4. CSM Constanța 15p (9m), 5. Rapid București 15p (10m), 6. U Cluj 13p (10m), 7. Agronomia București 12p (10m), 8. CS Universitar Brașov 8p (8m).