Alb-albaștrii s-au impus cu 2-1, în partida disputată sâmbătă, cu porțile închise, la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu
Departe de ochii fanilor, pe unul dintre terenurile secundare ale bazei sportive a Academiei Hagi, Farul Constanța a jucat sâmbătă primul și singurul amical din perioada de pregătire din această iarnă. Alb-albaștrii au întâlnit un adversar devenit deja tradițional, Cerno More Varna, vicecampioana Bulgariei și actuala ocupantă a locului 3 în campionatul din țară vecină. Disputată cu porțile închise, partida a avut 2 reprize de câte 30 de minute, plus o a treia repriză, cu durata de 45 de minute. Oaspeții au început mai bine și au avut două oportunități importante în primele 10 minute, dar cei care au deschis scorul au fost constănțenii. Ionuț Cojocaru a primit o minge în careu și l-a învins pe portarul advers, în minutul 13, iar arbitrul a validat reușita, în ciuda protestelor bulgarilor, care au acuzat un henț la atacantul Farului. A urmat o serie de ocazii mari la ambele porți, Cerno More Varna fiind aproape de a egala în câteva rânduri, dar scorul a rămas neschimbat până la finalul primelor 60 de minute.
Avantajul gazdelor s-a majorat în a treia repriză, în minutul 75, când Denis Alibec a scăpat singur, l-a păcălit pe portarul bulgar și a trimis în poarta goală. Oaspeții au replicat și au redus din handicap în minutul 97, Edgar Pacheco preluând din centrul careului mingea venită de la Nacho. În final, Farul s-a impus cu 2-1 și mai are la dispoziție o săptămână pentru a pregăti primul meci oficial din acest an, cu UTA Arad, programat pe 20 ianuarie, de la ora 17.00, pe teren propriu, în etapa a 22-a a Superligii.
Sursă foto: Farul Constanța