Elevii lui Gelu Hampu au nevoie de victorie în confruntarea cu Agricola Borcea pentru a rămâne în cursă pentru evitarea retrogradării
Aflată în luptă pentru menținerea în Liga a 3-a, CS Medgidia debutează sâmbătă în returul play-out-ului Seriei a 3-a. Echipa pregătită de Gelu Hampu întâlnește de la ora 17.00, pe stadionul „Iftimie Ilisei”, pe Agricola Borcea, în etapa a 6-a, și nu are decât varianta victoriei pentru a-și menține intacte șansele de a evolua în sezonul viitor în al treilea eșalon fotbalistic. Gazdele speră să-și ia revanșa după ce au pierdut nemeritat pe final întâlnirea din turul play-out-ului, cu 3-2, chiar dacă au avut un avantaj de două goluri. Formația din Medgidia a cedat la limită și în cele două dueluri din sezonul regulat, încheiate cu același scor, 1-0 în favoarea călărășenilor. Față de runda precedentă, CS Medgidia îi va putea folosi pe fundașul George Ruși și atacantul Dănuț Petrescu, care și-au ispășit etapele de suspendare primite după ce au fost eliminați.
Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 17.00: Axiopolis Cernavodă – Gloria Băneasa, CSM Fetești – Înainte Modelu. Clasament: Înainte Modelu 38p, 2. Gloria Băneasa 36p, 3. Agricola Borcea 31p, 4. Axiopolis Cernavodă 24p, 5. CS Medgidia 19p, 6. CSM Fetești 9p.