În ciuda numeroaselor absențe, băieții lui George Buricea au dat peste cap calculele hârtiei și au oprit seria înfrângerilor din Liga Națională
Cu moralul zdruncinat după trei eșecuri consecutive și un lot restrâns din cauza accidentărilor, handbaliștii de la CSM Constanța au realizat o mare surpriză în etapa a 24-a a Ligii Naționale. Echipa pregătită de George Buricea s-au impus vineri pe terenul ocupantei ultimei trepte a podiumului, HC Buzău, formație care avea încă speranțe la medaliile de argint în întrecerea internă. Constănțenii au câștigat după un final încins, cu 37-35, și au revenit pe locul 5, pe care speră să-l păstreze până la finalul sezonului.
Fără Dan Vasile, Gabi Ilie, Zoran Nikolic, Valentino Ravnic, Gaston Mourino, Strahinja Stankovic și Nicolae Ungureanu, toți cu probleme medicale, formația din orașul de la malul mării a avut doar 13 jucători pe foaia de joc, dintre care doi portari și un junior de 18 ani. În aceste condiții, oaspeții păreau victime sigure în fața unei echipe care nu pierduse decât un meci în retur, dar primele 20 de minute au fost extrem de echilibrate. Mai mult, CSM Constanța s-a distanțat la 12-9, după o serie de trei goluri consecutive, și, chiar dacă gazdele au restabilit egalitatea, a mai apăsat o dată pe accelerație până la pauză și a intrat în avantaj la vestiare, 16-14.
Cu interii Vitali Komogorov și Mikalai Aliokhin în formă maximă, susținuți din extreme de Alexandru Andrei și Ionuț Nistor, vicecampioana ediției precedente a controlat și startul reprizei secunde, ducându-se la cinci lungimi în fața buzoienilor, 20-15. Oboseala a început totuși să-și spună cuvântul și adversarii au reușit din nou să egaleze, 25-25, cu un sfert de oră înainte de final. S-au mers apoi aproape cap la cap și, când mai rămăseseră de jucat doar un minut și jumătate, cele două echipe erau tot la egalitate, 35-35. Cu un ultim efort, constănțenii au strâns rândurile, s-au apărat agresiv și au trecut din nou în avantaj prin reușita lui Vitali Komogorov, iar Alexandru Andrei a închis tabela pe contraatac, la ultima fază a întâlnirii.
Au marcat pentru CSM Constanța: Komogorov 8g, Andrei 7g, Aliokhin 7g, Drăgan 5g, Nistor 3g, Szasz 3g, Buzle 2g, Chikovani 1g, R. Ștefan 1g.
Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 17.30: CSU din Suceava – Dinamo București, CSM Vaslui – CSM Bacău, ora 18.00: CS Minaur Baia Mare -Politehnica Timișoara, Potaissa Turda – CSM Focșani, CSM Făgăraș – CSM Odorheiul Secuiesc. Meciul CSM București – Steaua București 35-29 s-a disputat vineri.
Clasament: 1. Dinamo București 64p (22m), 2. Potaissa Turda 55p (22m), 3. HC Buzău 52p (24m), 4. CS Minaur Baia Mare 49p (23m), 5. CSM Constanța 39p (24m), 6. CSM București 38p (24m), 7. CSU din Suceava 38p (23m), 8. CSM Bacău 31p (23m), 9. CSM Focșani 23p (23m), 10. CSM Odorheiul Secuiesc 22p (23m), 11. Politehnica Timișoara 21p (23m), 12. CSM Vaslui 21p (23m), 13. Steaua București 16p (24m), 14. CSM Făgăraș 0p (23m).